Sa-ti spun o poveste...

Sa-ti spun o poveste...

Este o poveste inspirata din fapte ABSOLUT REALE.... o realitate cruda si nesimtita combinata cu o Fantezie si mai nesimtita... in orice caz o sa iti placa. ;)
NIMICUL de DANI IONESCO


Capitolul 1


Era o zi de aprilie,nimic nu se intampla in mod special,nimicul pot zice ca era cuvantul cheie,tot timpul am crezut ca tot ceea ce nu poate fi zis in cuvinte si nu gasim un raspuns e un mare NIMIC care ne bantuie sufletele de fiecare data cand ploua afara sau noaptea cand bate vantu si copacii danseaza In fine....era o zi de aprilie,caldura deja devenea insuportabila,strazile din nou pline cu masini care parca se topeau pe strada.Oamenii erau transpirati si se intreabau cu ce au gresit ei in viata de trebuiau sa suporte o asemenea caldura(care defapt venea de la monotonia si de la singuratea din sufletul lor,ciudat cum caldura scoate ce-i mai urat din om).sincer nu ma interesa nimic,eram tanar,aveam 20 de ani,eram doar un pictor talentat care incerca sa scoata un ban incercand sa vanda doua trei tablouri,cu speranta ca intr-o zi,creatiile mele vor ajunge intr-o galerie vestita,ma rog....orice om are dreptul sa viseze pana la urma urmei,nu ma blamati.Si in acea zi imi aduc aminte ca a fost prima oara cand am simtit ca Nimicul imi raspunde,a fost un sentiment ciudat,in toata caldura acea sufocanta am simtit o raceala cuprinzandu-mi tot corpul si am realizat in momentul acela ca in curand ceva "special" mi se va intampla,si asa a fost,dar ajungem si noi acolo,incetul cu incetul.
Dupa multi ani in care am tot incercat sa ma afirm cu pictura,in sfarsit mi-a venit o recompensa;am castigat un concurs pe tara si mi s-a oferit sansa de a studia Artele Plastice la Bucuresti,la o scoala vestita care promova tinerele talente romanesti in Europa.Am ajuns in Bucuresti si nu prea mi-a placut atmosfera din acest oras,totul prea mecanizat,prea meschin,prea ascuns totul,prea mascat......dupa mult timp am invatat sa iubesc acest oras dupa ce am dat jos masca sa vad frumusetea in toata mizeria asta de oras.Cum am iesit din Gara de Nord,un vagabont de pe strada , la vreo 60 de ani cu barba semi alba ,obrajii murdari,haine rupte si o sacosa in care tinea "averea"vietii lui s-a uitat la mine cu ochii lui albastrii ciudati si curati si mi-a spus:"stii unde te aflii?bine ai venit in jungla ..."la inceput nu am inteles ce a vrut sa zica dar cu timpul mi-a revenit vocea lui in cap ca un ecou de atatea si atatea ori.
Acel concurs care l-am castigat mi-a oferit un loc in acea scoala recunoscuta,o bursa si un apartament in care sa locuiesc prin zona Drumu Taberei impreuna cu inca doi studenti din Sibiu si Brasov.Am ajuns la apartament,am facut cunostiinta cu cei doi colegii ai mei,George era din Sibiu si MIhai din Brasov.Am stat cu ei sa despachetam si dupa sa asteptam sa se faca ora 19 ca sa ajungem la Scoala de Arte pentru deschidere,doi tipi foarte haiosi,Mihai si George.Deja imi imaginam cum sa o fie sa stau cu acesti doi oameni sub acelasi acoperis timp de 2 ani de zile,Mihai,un tip foarte serios si linistit,nu prea ii placea soarele,nu prea ii placea noaptea,nu prea ii placea nimic in mod special decat sa picteze si sa fie in stare sa se intretina in jungla.George pe de alta parte era un tip cu o pofta enervanta de viata as putea spune.Vroia sa traiasca totul de parca viata ar fi ca ultima cina pe care urma sa o ia.Eu unul eram multumit cu cei doi,asa poate casa obtinea un fel de echilibru,credeam foarte mult in filozofia yin-yang.
Cat despre scoala nu prea cred ca are rost sa va povestesc cum a fost sau ce urma sa invat.Pe mine nu ma intereseaza sa stiti cu ce mi-am ocupat eu timpul pe acest pamant si ce am invatat,v-as plictisi si sincer nu asta doresc,eu vreau sa va fac sa intelegeti ce s-a intamplat in sufletul meu in tot acest timp si ce s-a intamplat in sufletul ei,......Ahhhhhhhhh!!!!nu v-am spus?imi cer scuze cat de nepoliticos din partea mea sa omit cel mai important lucru din acest jurnal.Dupa vreo trei saptamani de la deschiderea Scolii,am intalnit o fata,o chema Dana,era cu mine in clasa,era blonda,avea ochi negri si un corp perfect,nu era nici slaba nici grasa,nu era urata si nici nu era frumosa,era interesanta,era...cum sa va spun eu voua ca sa intelegeti?era.......era..... Perfecta si cu timpul am inceput sa o cunosc mai bine,si sincer tot am fost scarbit de personalitatea ei,pacat..... ,un corp atat de frumos si un suflet atat de urat.Era genul de fata caruia ii placea viata,dar nici habar nu avea ce inseamna asa ceva,ii placea sa petreaca noaptea,masinile,luxul,tot ce era material,nimic spiritual,sau cel putin asa mi-a last impresia.NU ne-am intels de la inceput.Era de ajuns sa ne salutam ca sa ne certam.Eu ii provocam scarba si ea imi provoca mie scarba,eu priveam viata din interior,imi placeau lucrurile care nu puteau fi spuse ,doar simtite si ei ii placea tot ce era exterior,ce avea un pret(preferabil la reducere).Era genul de fata care era cu un baiat numai ca sa se amuze,de aia ma feream de ea,pentru ca desi era atat de falsa si de superficiala,simteam ca avea ceva ce
m-ar seduce si as deveni si eu o jucarie,asa ca m-am abtinut sa imi deschid sufletul fata de ea,sa fiu amabil cu ea,am pastrat o anumita raceala vizavi de ea,am stiut ca asa e mai bine,eu tot timpul m-am considerat diferit,de ce sa fiu acum la fel ca ceilalti baieti?de ce sa cad in plasa unei tipe care chiar nu merita......sau cel putin asa credeam.

Capitolul 2

15 aprilie 2002

Dupa ce am terminat orele intr-o zi de miercuri,am mers cu George si Mihai la o bere.Am decis sa mergem in Romana,sa cautam un loc unde sa ne relaxam.Am gasit o cafenea,Downtown,destul de eleganta cu un aer interbelic si ne-am simtit bine din prima acolo.George deja tintise o chelnerita,o tipa foarte draguta cam de 22 de ani pe care o chema Elena.Din prima clipa cand l-am vazut pe George,mi-am dat seama ca este nebun dar chiar eram curios ce limite avea nebunia lui.a cerut un pix si o foaie de la bar si s-a retras intr-un colt,doar privind-o pe Elena si la foaia lui si la ce facea el acolo.Chiar imi starnise curiozitatea,ce oare avea de gand sa faca?Mihai foarte sceptic mi-a spus"parca si vad cum o sa ii scrie niste versuri pe foaie de o sa "o dea pe spate" si un numar de telefon pe spate,ce cliseic.....vrei sa vezi ca asa o sa faca?".Eu sincer eram mai rezervat ca mi-am dat seama din prima ca George este un tip imprevizibil,si chiar eram curios ce miscare va face.Inainte sa ii dea foaia in caietelul cu nota de plata,ne-a aratat-o,era chipul ei cu o lacrima ce ii cadea pe sani,iar lacrima devenea o flacara atunci cand ii atingea sanul drept,in josu paginii scria"eu sunt in ochii tai",dupa care am plecat.Elena a luat foaia si ne-am uitat toti la ea cat se intorcea spre bar si am vazut cum a ranjit un pic,si dupa ma uitam la George ce ranjet demonic avea in el.Pacat...,eu niciodata nu as fi in stare sa fac asa ceva.
Mai spre dupa-amiaza am decis sa ma plimb prin parcul Herastrau de unul singur,sa stau pe o banca,sa privesc lumea cum vine si cum pleaca,sa le analizez fetele,sa ma uit in sufletele lor.Aveam un sentiment ciudat in mine deoarece atunci cand te uiti in sufletul cuiva exista riscul sa captezi pe moment tot ceea ce acei oameni simt ,si in mine era un coctail de sentimente straine dar care intr-un fel sau altul imi erau cunoscute.Si cand am decis sa plec,un doberman negru incepe sa ma latre si eu normal mai fricos din fire incep sa fug,si fugea dupa mine,a inceput sa ma muste,mi-a rupt hainele,m-a muscat de cur asa de tare incat am inceput sa scot sunete ca in filmele western cand indienii porneau la atac.Mai aveam un pic si aratam ca vagabondul acela din Gara de Nord,si cine m-a salvat?o tipa foarte draguta,bruneta,cainele era al ei.Dupa ce a tipat la el si l-a luat de pe mine,si-a cerut scuze si s-a oferit sa ma ajute.A fost un moment ciudat cand m-am ridicat de jos,m-am uitat in ochii ei si am vazut atata bunatate incat orice durere fizica care o aveam pe moment s-a dus,si am profitat de postura mea de victima si am incercat sa smulg o plimabare cu ea.O chema Andreea,era studenta la ASE,ii placeau perele,inghetata de vanilie,plimbari seara de una singura si conversatiile lipsite de sens.Nu pot spune ca ma indragostisem de ea desi era posibil pentru ca nu mai cunoscusem acest sentiment,dar ma facea sa ma simt bine in pielea mea.A fost o plimbare scurta,......de vreo 2 ore.....in care am vorbit cam despre totul posibil si imposibil si atunci am reusit imposibilul,am obtinut numarul ei implicit o a doua intalnire.Am ajuns acasa si le-am povestit pretenilor mei totul si s-au amuzat.
Totul mergea bine,chiar prea bine,totul capata un sens,imi placea unde ma aflu,unde ma indrept,nu ma mai interesa Nimicul....


*)&^%%&)^((

16 mai 2002

Nu am mai scris de ceva timp in Jurnal,nici nu am avut timp,Andreea a devenit pretena mea si majoritatea timpului liber mi l-am petrecut cu ea,am si fost foarte ocupat cu scoala,am avut de pregatit o pictura,lucru ce m-a epuizat.
Totul mergea bine,ieseam in fiecare sambata seara cu Andreea si cu George care se "imprietenise"cu Elena,si mergeam in Regie,sa dansam(desi nu eram genul de om sa am o viata de noapte,faptul ca eram langa Andreea,nici nu ma interesa,imi oferea un sentiment de echilibru si imi era de ajuns).La un moment dat ies din club,sa fumez o tigara afara,sa ma racoresc un pic,iar la o terasa nu prea departe de clubul nostru vad pe "scumpa mea" colega de clasa Dana,impreuna cu prietenele ei,la un pahar de snobism.La un moment dat m-a vazut si i-am facut cu mana,iar ea mi-a facut semn sa vin spre ea.M-am dus,am pupat-o si am facut cunostiinta cu prietenele ei.A vrut sa imi aduca aminte ca luni sa aduc un portofoliu pe baza careia se va realiza un proiect pe clasa.I-am multumit pentru instiintare si am plecat,hmmm....ma credeti ca mi s-a parut amabila de data asta?,colega mea cu nasul pe sus mi-a dat un sentiment ciudat care m-a facut sa zambesc,in fine...atunci nu ma interesa.Mi-am stins tigara si m-am dus inapoi in club.

Capitolul 3

28 noiembrie 2002

Ciudat cum relatiile sunt create si dupa dispar,cum sentimentele se rascolesc in tine si dupa dispar.Zile,saptamani,ani stai si te sufoci si suferi sau savurezi un sentiment,fie el dulce sau amar,si dupa intr-o clipa neasteptata,totul devine atat de gol,si-n acel gol apare o pictura din tine care iti umple "paharul"din nou si revi la starea de normalitate.Desigur,dupa ce infigi cutitul in rana,tot ce mai ramane e o cicatrice,asa si in viata de zi cu zi si in dragoste la fel.Andreea mi-a lasat o asemnea cicatrice.Ciudat....,ce frumos poti vedea o persoana la inceput cum te zbati sa o impresionezi si dupa cand se arata in adevarata ei forma esti dezgustat,si tu incerci sa te distantezi iar aceea persoana devine din ce in ce mai obsedata de tine deoarece odata ce o femeie si-a aratat sufletul,greu mai scapi de el.Multi dintre noi incearca si de multe ori nu reusesc sa vada sufletul,adevarata fiinta a unei femei,.Asa a facut si Andreea,dupa 5 luni de armonie si tandrete,am inceput sa o vad asa cum e ea,o fata speriata, mediocra,care nu simte nimic si care doar incearca prin altcineva sa isi gaseasca echilibrul ei interior(cam egoist nu credeti?),si eu nu am dorit asa ceva,eu am dorit o femeie si o relatie exact ca in filme,dar cand filmul e viata,greu poti gasi un film intr-un film,si un personaj pe masura asteptarilor mele.Toamna asta este o perioada trista,parca tot ce a fost frumos pana acum se distruge,si George cu Elena au fost in aceasi situatie,numai ca George desi iubeste viata,nu o simte deci nu ii va fi greu sa o uite pe Elena.Nu va fi ca mine,sa stea singur in camera sa planga,sa se intrebe de ce totul nu e la locul potrivit,sa planga pentru superficialitatea frumosului si a beatitudinii dragostei,sa planga pentru omul care a crezut ca l-a iubit timp de 5 luni,sa planga pentru ca stie ca suferinta lui nu va fi niciodata la fel de mare in comparatie cu ceea ce va simti cel care a fost parasit.Dar pana la urma urmei ,nu se pot face asemenea comparatii,nu poti compara o suferinta cu alta.Fiecare suferinta e aparte si dureroasa si inteleasa numai de cel care o poarta,iar acesta a fost un alt motiv sa sufar,am suferit pentru mine,am suferit pentru ea,am suferit pentru amandoi,am suferit ca nu i-am inteles durerea si nici ea pe a mea.Dar orice inceput trebuie sa aibe si un sfarsit,iar suferinta mea care se numea "universul Andreea" am inchis-o intr-o cutie din mine si aruncata in depozitul amintirilor si mi-am continuat viata.Numai cand bate vantul mai trag catre o privire catre acel depozit pentru ca atunci se aduna praful,si atunci simt Nimicul.

)&^%%&)^(( *


20 decembrie 2002

A trecut aproape o luna de cand nu am mai scris ceva.Multe nu s-au intamplat,am trait in ignoranta eului meu si mi-am vazut de prima si ultima mea dragoste-pictura,si am ajuns chiar foarte bun,cel mai bun din clasa chiar pot spune,iar toti colegii ma apreciau,chiar si draga Dana,care inainte nu o puteam suferi,pot spune ca acum ne vorbeam,ce-i drept la un nivel de complezenta,dar era destul de dragut.Cu timpul am ajuns sa ma imprietenesc cu aceasta fata cu aere de vedeta,ce-i drept ma atrageau aerele acelea ca nu erau de prost gust,erau misterioase,lucru ce intr-un fel ma intriga ma facea curios sa aflu ce e sub acel mister.......
Intr-o zi am pornit cu toata clasa intr-o excursie la Sibiu la o galerie de arte.Am mers cu trenul,si in tren a fost un haos foarte amuzant,ne-am imbatat toti si am inceput sa povestim lucruri fara sens si ne simteam toti foarte aproape unu de celalalt,singurul lucid era Mihai care statea la geam si incerca sa deseneze toate obiectele in miscare .De George nu mai spun,sincer la un moment dat nici nu l-am mai vazut,probabil a adormit cu vreo fata din clasa in vagonul cu bagaje.Imi placea atmosfera in care eram,ma facea sa ma simt un om normal,si imi placeau toti ca erau haiosi,sinceri si foarte sensibili si foarte apropriati pe moment mie,desi stiu ca dupa cateva ore,toti vor realiza ce penibili au fost,lucru ce ma intrista dar ma si incanta in acelasi timp.
Si in acel val de rasete si de atmosfera de veselie,o observ pe Dana,lucida,amuzandu-se de starea de spirit a colegilor nostri si decid sa ma duc sa stau un pic de vorba cu ea,sa ii mai patrund un pic in suflet,sa mai aflu cate ceva....
"-ce-ai draga,de ce nu stai cu noi?,sau noi plebea nu te meritam,?"a inceput sa rada
- ce rost are?ce rost are sa ma imbat sa vorbesc cu oameni care chiar nu au nimic in comun cu mine si dupa cateva ore sa ma gandesc ce oare am gasit eu atat de placut in acele persoane?nu pe bune acum......prefer sa stau singura sa ma amuz.(m-a surprins faptul ca are ceva minte in cap si ca vede totul diferit,,,in felul ei,enervant dar si placut in acelasi timp)
-da tu crezi ca toata viata,un om trebuie sa fie retinut?de la Mihai ma asteptam la asa ceva,dar de la tine in nici un caz,haide ma,nu fi....bea si tu un pic,prosteste-te,invata sa iti placa si tie sa fii uneori penibila,e chiar dulce
-crede-ma ca stiu indeajuns si nu imi mai trebuie,am gandit si eu la un moment dat la fel,ca viata merita traita pe moment si ca tot ceea ce conteaza e doar prezentul dar vezi tu....am iubit pe cineva,ii se spunea Dodo,si era intruchiparea Momentului si dupa un mic flirt am decis sa fac ceea ce simt pe moment si m-am culcat cu el(inima a inceput sa imi bata mai rapid desi nu stiam de ce,nu e prima fata care-mi vorbeste despre asa ceva)si dupa s-a ridicat din pat si mi-a spus ca pot pleca,ca a castigat pariulu..si multe alte intamplari mai mult sau mai putin asemanatoare,mai mult sau mai putin in legatura cu baieti.Nu vreau sa crezi acum ca refuz sa ma distrez cu voi ca s-ar putea sa ma imbat si sa ma culc cu unu dintre voi dar am realizat ca tot ceea ce gandim pe moment ramane doar pe moment,si ca nu ne gandim la consecinte,si nu am chef sa am remuscari,remuscarile sunt ultimile lucruri pe care mi le-as fi dorit"
raman un pic mut deoarece nu stiu ce vorbe as putea spune sa nu para stupide,dar totusi i-am spus un singur lucru
"-vezi tu mai....eu te-am chemat la noi ca sa nu plangi cand vei fi batrana
-adica?(foarte nedumerita)
-am vrut sa vii sa te distrezi sa mai sterg de pe lista ta un regret minor si nesemnificativ dar care are tot un efect dureros.
-si partea cu"batrana"unde intra aici?
-cand esti batran,Dana,de abia atunci iti amintesti de toate lucrurile marunte si nesemnificative care viata ti le-a oferit si tu le-ai refuzat,si incepi sa plangi.Sa nu crezi ca am gandit ca daca te chem acolo cu noi,nu o sa mai plangi cand vei fi batrana,stai linistita,plansul va fi inevitabil dar macar o lacrima pot opri"
s-a uitat la mine cu niste ochi atat de ciudati,de parca dintr-un rahat de pe strada,am devenit rahat alimentar,ceva comestibil sufletului ei,ma rog am pupat-o pe obraz si i-am spus distractie placuta in continuare si m-am intors la "pretenii mei de suferinta",am mai baut un pic,l-am cautat pe George(era in vagonul de bagaje,dupa care l-am trezit si l-am dus la locul lui si dupa am tras un pui de somn).
Ajunsi la Sibiu,ne-am relaxat,totul foarte frumos,oras foarte frumos si civilizat,nu are rost sa va descriu cum era orasul ca nu cred ca v-ar interesa.Daca va intereseaza orasul va cumparati un bilet de tren,avion sau autobuz si va duceti sa vizitati orasul,eu nu scriu aici un ghid turistic ci unul sufletesc,pe care oricum nu l-ati intelege...Asa,deci revin...la Sibiu,dupa ce am despachetat si ne-am relaxat cateva ore,ne-am intrunit toti sa mergem pe jos catre galerie,ca sa admiram privelistea.Toti erau intr-o stare de mahmureala,dar am fost placut surprins sa vad ca nici unul nu a regretat seara de dinainte,lucru ce m-a facut sa ma uit spre Dana si sa ii spun ceea ce am realizat,dar am zis ca nu are rost sa bat campii si sa o deranjez,vorbea cu George......
La un moment dat Dana intreaba daca are cineva o tigara,vazand ca nimeni nu se ofera ii ofer eu si ii dau pachetul.Deschide pachetul si se uita uimita de parca nu ar fi vazut o tigara ci un cadavru intr-un portbagaj,si dupa imi spune"esti prima persoana care imi ofera ultima tigara din pachet".Felul in care ma privea m-a facut sa am fiori,parca am inceput sa vad o parte din acel NImic in ea,si nu stiu de ce(Nimicul uneori se regaseste in cele mai stupide momente),i-am suras si am vrut sa ii spun da am preferat sa tin in cap ce aveam de spus...faptul ca era prima persoana care imi provoaca fiori dulci dintr-un lucru marunt.Cine zice ca fumatul aduce numai rele e un prost.....poate ar trebui sa ii ofer si celui care zice asta ultima mea tigara...oare aceea persoana ar intelege?oare ar avea acelasi efect?


Capitolul 4

19 februarie 2003

"La multi ani"-m-am saturat sa zic fraza asta tuturor,parca in perioada asta e noul "buna",m-am saturat sa tot o spun.De ce sa ii doresc eu cuiva multi ani,cand el stie sigur ca daca nu se intampla sa pateasca un accident sau ceva asemanator,va trai multi ani si bine in ignoranta si-n mediocritatea lui?.
A trecut si anul 2002,un an foarte bun,special pentru mine pot spune,dar sincer nu mi s-a parut un an al absolutului,am zis mai demult ca simt ca se aproprie ceva,si acel ceva s-a apropriat din ce in ce mai mult insa nu stiu inca despre ce este vorba si simt ca anul 2002 in toata splendoara sa a fost decat un an pregatitor la ceea ce va urma.
Revelionul l-am petrecut singur,plimbandu-ma pe strazi,desi George si Mihai au tot incercat sa ma convinga sa merg cu ei la petrecerea data de Dana,eu am refuzat,am simtit nevoia sa stau singur si singur am stat.M-am plimbat pe Calea Victoriei de unul singur si analizam persoanele care imparteau aceasi strada cu mine,fiecare avea un sambure de fericire temporara.De ce zic temporara?pentru ca a doua zi dimineata o sa se trezeasca cu acelasi vid si aceasi buna stare superficiala si o sa spuna ca fericirea dureaza doar un moment.Acest lucru ma face sa rad,marea majoritate a oamenilor gandesc asa,si stau si ma intreb de ce fericirea dureaza doar un moment in viata lor?cred ca in aceasta viata suntem programati sa credem ca orice lucru bun dureaza doar un moment,dupa care dispare,fara sa ne dam noi seama ca noi suntem defapt cei care il fac sa dispara.
O perioada Dana a fost suparata pe mine ca nu am venit la petrecerea ei de Revelion,dar dupa ce am santajat-o emotional,si i-am facut o fatuca de copil inocent,supararea i-a trecut si am revenit la ale noastre .Eu intotdeauna am fost religios,sa nu ma intelegeti gresit,dar tot timpul m-am considerat un drac,deoarece aveam tot timpul puterea sa intorc un om 180 de grade in favoarea mea daca situatia mi-o cerea,si ma iubeam in aceasta pozitie,de drac(ce prost am fost,ar fi trebuit sa citesc mai multe carti despre Satana si despre draci sa imi dau seama ca toti au fost pacaliti de catre o femeie si au ajuns sa isi inece propria putere si vanitate.Hmmm vanitatea.....!!pacatul meu favorit)
Este o zi de februarie afara,si stau si ma gandesc la tot ce am facut anul trecut si unde ma aflu acum.Picturile mele devin din ce in ce mai apreciate de catre profesorii nostrii,colegii ma aprecieaza din ce in ce mai mult deoarece sunt un om de calitate iar ea....Dana,imi devine din ce in ce mai apropriata.Imi aduc aminte prima oara cand am vazut-o,ca mi-am impus sa ma feresc de ea,ca este un om periculos(chiar daca nici ea nu stie asta),dar ce mai conteaza acum?,am descoperit un bun preten in ea si un om de nadejde.
De cate ori mergeam tot grupul intr-un parc sau undeva sa ne mai relaxam o ora-doua,ea tot timpul se aseza langa mine si isi punea capul pe umarul meu si se juca cu mana mea,si cu fiecare miscare a ei ma simteam din ce in ce mai......mai..(ma credeti ca nu gasesc cuvantul,va las pe Dumnavoastra sa mi-l gasiti in locul meu),in fine....am invitat-o intr-o zi dupa Scoala sa mergem in Downtown,sa ma revansez cu o portie de conversatie ca nu am venit la petrecerea ei.
Am ajuns in Downtown(la un moment dat imi aduc aminte de Elena ca lucra acolo si m-au apucat fiorii dar dupa imi rasuna vocea lui George in cap care mi-a spus acu vreo 5 saptamani ca Elena si-a dat demisia si atunci imi revin ),pentru inceput am stat si ne-am privit,ne-am strambat unul la altul si radeam de anumite gesturi sau lucruri din jurul nostru care in mod normal nu imi provocau rasul.
"-tu ce vrei Dana sa faci dupa ce termini scoala asta?vrei sa devi pictorita?
-am destui bani.nu vreau sa devin pictorita,asta o fac ca pe o pasiune sincera sa fiu
-si atunci?trebuie sa ai si tu vise,tu nu visezi?(ce intrebare idioata,era de ajuns sa ma uit in ochii ei sa imi dau seama ca e o visatoare)
-nu iti spun ca ti s-ar parea stupid..
-dar nici pana acum nu ti-ai dat seama ca eu sunt intruchiparea stupiditatii,?haide te rog,sunt curios,stii ca nu o sa rad(ce prost ca m-am gandit la asa ceva,sigur o sa ma bufneasca rasul doar pentru ca am zis ca nu o sa rad,dar nu am ras....)
-ma gandeam sa devin detectiva,tot timpul mi-a placut sa leg anumite detaltii,sa dezvalui un mister....
-si ce cauti la scoala de pictura atunci?
-asta zic ca mi-ar fi placut mai....probabil o sa deschis o firma de modeling,sau o galerie de arta sau salon de cosmetica,una din astea 3 tot o sa fac
-foarte frumos,daca vreodata ai nevoie de un baiat manechin,stii unde ma gasesti,te rog ...!baiat mai frumos ca mine nu o sa gasesti"(incepe sa rada)"dadadada,cata modestie pe capul tau ma,nu crezi ca te supraapreciezi?
-nu,si nu mi se pare o lipsa de modestie ca esti constient de ceea ce esti,stiu lipsurile mele si imi stiu calitatile
(placut surprinsa)
-sa stii ca fiecare baiat care s-a asezat langa mine,in banca aia,s-a indragostit de mine,banca aia e blestemata.Calin a fost indragostit de mine,Misu la fel
-serios?si tu nu ai simtit nimic pentru ei?"(incercand sa evit partea legata de mine ca stau in banca cu ea)
"-nu,nu as putea sa fiu cu un baiat care imi este deja amic
-stai linistita Dana,daca te placeam era deja destul de evident(nici nu va vine sa credeti ce am simtit in momentul cand ea a spus ce a spus,si cat de greu mi-a fost sa o mint)"
Am mai discutat noi un pic dupa care ne-am despartit.Am decis sa ma plimb din nou pe Calea Victoriei si sa ma gandesc.Incepusem sa o plac pe Dana,incepusem sa o plac de cand i-am dat ultima tigara,chiar daca nu am stiut asta.M-am simtit ca intre ciocan si nicovala,pe de o parte simteam nevoie sa ii spun ceea ce simt,dar imi era frica sa o pierd.Sentimentul acesta care il pastram in mine devenea din ce in ce mai apasator ,cea mai mare frica a mea este sa imi fie interpretate gresit gesturile,sunt un om greu de inteles, stiu asta,vorbesc foarte mult in termeni care nu prea au sens,dar in mintea si sufletul meu,acele lucruri au un sens mult mai clar decat va puteti imagina,un sens mai clar decat cel pe care il stiu eu ca il am in aceasta viata.

*)&^%%&)^((

29 martie 2003

Luna februarie a trecut foarte repede pot spune,fiecare zi a fost la fel,invatam,pictam,ma vedeam cu Dana si seara ieseam cu baietii prin oras.Nimic iesit din comun.Mi s-a spus sa prezint o lucrare pana pe data de 17 aprilie,dat fiind ca am castigat atatea concursuri regionale,si daca castig,lucrarea o sa imi fie expusa la casa poporului(ce as putea dori mai mult?ciudat imi pun intrebarea asta in cap si imi apare chipul Danei).Am avut nenumarate tentative de a picta ceva original dar gandul imi era numai la Dana,asa ca am stat zi si noapte timp de 7 zile sa desenez.Am desenat-o pe ea,era intruchipata in doi trandafiri,asezati intr-o mlastina plina de gandaci si de buruieni(un trandafir alb si unul rosu)si cand cei doi trandafiri isi apropriau petalele deveneau negre la atingere iar in acel centru negricios de petale,o bufnita plangea cu un ochi si cu celalalt radea(dat fiind ca tot timpul am considerat chipul Danei ca seamana cu cea a unei bufnite.Ce zambet frumos avea....de cate ori radea,in interiorul meu se producea un cutremur,imi venea sa plang de cate ori o vedeam ca rade).
Am tot incercat sa o evit,v-am spus....!!ma simteam ca intre ciocan si nicovala.M-a tot sunat cat timp am pictat,si i-am explicat ca sunt ocupat ca lucrez la ceva pentru concurs.Nu puteam sa o izgonesc de tot,nu ma lasa inima,si-n acelasi timp nu imi venea sa o vad,incercam sa ma distantez de ea,nu vroiam sa afle ca ma indragostisem de ea.In acele nopti,intre orele de pictat si de baut,mai intervenea cate un plans de al meu de suparare ca nu stia ce simt,iar imediat dupa ma felicitam ca pot rezista sa nu ii spun,eram sigur ca daca ii spuneam ceva,am sa o pierd si o sa fiu un alt "Calin"sau "Misu"pentru ea,iar eu nu vroiam acest lucru.Lucrarea mea a ajuns la Casa Poporului pe 25 aprilie iar dintr-odata am ajuns cel mai bun pictor tanar din toata Romania,o speranta!!!,aveam doar 21 de ani.Eram sigur ca din acel moment nu va mai trebui sa imi fac griji unde stau,ce mananc,cati bani am in buzunar,sa fiu tot timpul necajit si sa ma simt prost ca ai mei imi trimit bani lunar pentru a ma intretine.
Am mers cu toata clasa in Downtown sa sarbatorim(Dana si-a dat seama imediat ca o evit si tot incerca sa afle din ce cauza ma comport in felul in care ma comport iar eu ii spuneam ca totul e in capul ei),dupa care ne-am dus in Cismigiu mai spre dupa-amiaza sa ne plimbam.Toate bancile erau ocupate asa ca ne-am asezat pe iarba,si am inceput sa depanam amintiri,a fost o dupa amiaza foarte frumoasa,relaxanta,soarele era foarte bland,nu era nici prea frig afara ,nici prea cald,vantul batea atat cat sa iti mangaie fata,offfff.....era prea frumos soarele......la un moment dat ma uit la ea,statea cu spatele la soare si ma uitam si o analizam.Felul in care vantul ii misca parul iar soarele il lumina m-a facut sa clachez la un moment dat,am simtit o greutate apasatoare in suflet,am decisa sa ma plimb un pic singur.M-am ridicat dintr-odata spre uimirea tuturor si m-am dus sa stau singur langa un copac.Dana tot se uita la mine,iar la un moment dat vine spre mine sa ma intrebe ce am
"-eu tot nu inteleg de ce esti asa suparat.Ar trebui sa fii cel mai fericit om de pe Pamant,ai obtinut ceva ce noi toti dorim
(incepusem sa ranjesc)
-oare chiar am obtinut ce am dorit?
-la ce te referi?(mi-a spus ea cu o privire ciudata)
-la nimic...nu am nimic,vreau doar sa fiu un pic singur,nu sunt suparat....
-minti!!!-nu mint
-ba minti
-da stiu....
-si atunci.......off imi vine sa te bat(facuse iar fatuca aia de bufnita)
-jura pe mine ca nu ma minti
-nu vreau sa jur,juramintele mi se par idioate,si precum stii sunt credincios si nu jur pe oameni
(incepe sa zambeasca)
-bine,dar sa stii ca eu doar am incercat sa sterg de pe lista plansului batranesc o lacrima,mai tii minte?
-cum sa nu tin minte?!iti multumesc dar te zbati degeaba
-bine..."si pleaca suparata iar dupa cativa metrii intoarce capul,si spune...
"-sa stii ca ma enervezi..!!
-imi cer scuze daca te-am enervat cu ceva....da stai...(ma bufneste un pic rasul),cu ce te-am enervat?
-stiu ceea ce simti(in momentul ala am simtit ca o sa mor,ca o sa intru in pamant de rusine,ca o sa devin un al doilea "Calin"sau "Misu")
-si ce simt?
-simti ceea ce simt si eu
(nu pot sa va explic ce am simtit in momentul acela,dar e ca si cum un "sleeping giant"s-ar fi trezit din mine,desi cuvintele ei mi s-au parut prea frumoase ca sa fie adevarate,asa ca am decis sa tot fac pe prostul)
-nu simt nimic ma...ai innebunit,ce-ai?despre ce este vorba?
-ahh nimic atunci..las-o balta,uita ce ti-am spus....(in momentul ala am realizat cat de prost sunt,asta era o lacrima care chiar nu o vroiam la batranete,si fug spre ea si o iau de brat)
-vreau sa vorbim !!!
-nu mai,las-o balta,hai sa ne intoarcem la ceilalti ca o sa plecam toti acasa in scurt timp
-nu,nu te las sa pleci pana cand nu vorbim(toate simturile mele si tot eul meu interior parca a luat foc in acel moment si daca nu ii spuneam atunci ce am pe suflet simteam ca o sa iau foc)
-bine...,ma mai gandesc(ce-i placea sa ma vada cum fierb)
Intr-un final le-am spus celorlalti ca noi doi plecam,ca trebuie sa mergem intr-un loc,nu prea le-am dat detalii.Ce-i drept nu am plecat nicaieri sa stiti....,am ramas in parc,numai ca ne-am dus la capatul opus.Ne-am dus intr-un loc retras,la o bancuta si o masuta sub un copac,exact langa o tasnitoare celebra de langa lac.S-a asezat pe banca si imi astepta cuvintele.Timp de juma de ora eu am vorbit,si ea a trecut incetul cu incetul de la un zambet curios,la lacrimi.I-am spus tot ce simteam pentru ea.Din momentul cand i-am dat tigara aia pana in momentul de fata,ea in capul meu a tot crescut,si a crescut si a crescut,si nu stiam cum sa reactionez.I-am spus ca vad in ea anumite lucruri care nimeni nu le vede,e o persoana cu atat de mult potential si cu o frumusete interioara de nedescris,o frumusete interioara ce imi da lacrimile atunci cand o observ.
Si i-am spus ca nu are rost sa fie trista,ca se vede in ochii ei indiferent cat de bine stia ea sa ascunda tristetea.Nici nu am pretins sa fiu eu cel care ii va arata fericirea,ar fi prostesc din partea mea,dar macar sa ii spun ca defapt ea este mult mai mult decat ceea ce incearca sa arate.
Intr-un final ne-am luat in brate si i-am spus ca o sa fiu amicul ei tot timpul,indiferent ce decizie va lua.In momentul ala ne-am sarutat,nu pot spune ca am simtit ceva in mod special,a fost un sarut frumos(aveam gura uscata,de fiecare data cand eram in preajma ei aveam gura uscata),si probabil din cauza asta am fost mai retinut.Dupe ce ne-am despartit nu am avut o senzatie de batalie castigata,stiam ca am sa sufar.Am invatat de la viata ca orice lucru mirific,"movie like"se va intoarce impotriva ta si eram sigur ca o sa sufar,asa ca am preferat sa fiu mai retinut,si am avut dreptate,am suferit.Dupa 2 zile o vad pe Dana la mine pe strada,se saruta cu George,si cred ca nu are rost sa spun ce fata am facut sau ce am simtit.Spre marea mea surprindere Dana a fost cu George timp de 8 luni in secret,de pe vremea cand George era cu Elena,si se iubeau...ce cuvant "frumos":"a iubi".In ultimile doua luni insa relatia lor incepuse sa dea rateuri,si ea a considerat ca era momentul pentru o pauza.Si ce bine si frumos am intervenit eu in pauza asta a lor.Nici nu m-a interesat ce a simtit Dana cand m-a vazut atunci pe strada mea,doar m-am uitat o secunda in ochii ei si am plecat.M-am dus acasa si am ascultat o melodie mai veche care sincer nu prea o intelegeam,si am inceput sa plang cand am citit versurile,si asa am adormit.......,in lacrimi.......
"I want nobody to see me,
they won't understand....,
you've made me broken,
when all i wanted is for you to know who i am"........

Capitolul 5

28 aprilie,2003

A trecut o lunga perioada de tristete.Slabisem enorm,nu mai mancam cu zilele.Ma inchideam la mine in camera si-n mine si imi doream ca Dana sa imi fie alaturi,ma tot blestemam ca eu nu eram cel care o saruta atunci pe strada,ma blestemam ca nu pot gasi si eu o persoana care sa ma invete sa iubesc(ce ciudat,nu am avut niciodata experiente care merita mentionata despre iubire,dar vorbesc despre ea cu o asa mare seninatate de parca as fi profesor in dragoste,doctor love...hahahaha).
Dana pentru mult timp nici nu m-a privit in ochi,i-a fost si rusine sa imi vorbeasca.A urmat si o lunga perioada de tatonari intre noi doi,incepusem o batalie care sincer stiam ca nu o sa o castig.Intr-un sfarsit am discutat cu ea despre tot,acasa la o pretena comuna,Daniela(o tipa cu care am fost,un om bun..un suflet bun dar sensibil.....defapt rectific..toti suntem sensibili,numai ca ea nu avea o masca sa isi ascunda sensibilitatea...in fine..foarte bine facea,de asta o si apreciam.).Mi-a spus ca ea il iubea pe George foarte mult si nu l-ar fi lasat pentru nimic in lume,si ca eu am nimerit in inima ei intr-un moment nepotrivit(oare..??),si desi simtea ceva pentru mine nu ar fi niciodata cu mine.Mult timp m-am gandit la ce a spus,fiecare cuvant l-am luat la puricat si tot timpul reveneam la linia de start,in fine....m-am gandit ca ar fi bine sa ii scriu o scrisoare in care imi exprim si eu gandurile,sa inteleaga cu adevarat ce am simtit pentru ea cu speranta ca nici un gest nu va fi prost interpretat.

Scrisoarea catre Dana,trimisa pe data de 1 mai
........ma rog,hai sa scap de formalitati si de inceputuri fara sens sau fara esenta,chiar daca fericirea ta consta in chestiile astea, eu am vrut sa cred orbeste indiferent de care a fost si va fi decizia ta ca tu ca persoana esti mult mai mult.Esti diferita si ti-e rusine de faptu ca esti diferita si incerci sa ascunzi totul sub o masca a mediocritatii care aparent la toti ne da o senzatie foarte placuta in absolut tot ce are legatura cu acesta curva pe care eu o numesc "viata".Dar ce-ai sa faci noptile cand stai in pat si plangi si esti neferericita si nu ai de cine sa te ascunzi?Ce-ai sa te faci in noptile in care masca nu o sa mai existe si vei fi doar tu?oare o sa te sufoci de la atatea lucruri pe care nu le intelegi sau nu vrei sa le intelegi?Nu vreau sa spun lucruri care nu au sens asa ca ma rezum numai la niste lucruri marunte(hmm ranjesc acum....lucruri marunte ,the little things are so big...chestiile mici..hmmm nu ai spus tu ca asta conteaza pentru tine cel mai mult?se pare ca nu...)ma rog,nu stiu daca am fost singurul om care ti-a vazut "secret garden-ul" dar vreau sa stii ca gradina asta e foarte frumoasa si bogata,e plina de trandafiri si crini si alte flori pe care eu nu stiu cum sa le denumesc,dar stiu ca fiecare floare in parte reprezinta anumite lucruri care nimeni nu prea le vede,nimeni nu le observa(the little things)fiecare floare e un zambet,o sclipire din ochi,o privire,un sunet care numai tu il scoti cand razi,privirea aia de pui de bufnita atunci cand esti pierduta,confuza.Ma rog dar cine sunt eu sa povestesc despre flori?,eu care atunci cand trebuia sa aduc flori, din cauza ca nu aveam bani sa cumpar, furam dintr-o gradina sau din cimitir,erau cam ofilite dar vroiam sa cred ca pentru persoana aia nu conta,gestul you know(the little things in life are so big).Probabil ma consideri un prost si mai mult ca sigur cred a fost doar o joaca sau ceva de genu si nimic mai profund pentru tine,asta e....(era absurd sa fie altfel,ce imi place absurdul)cu timpul o sa ma obisnuiesc cu gandul ca eu tot timpu sunt si voi fi chitaristul care tre sa iasa din biserica(stii tu la ce ma refer,daca nu cauta pe youtube:November rain si o sa vezi)indiferent de ce cred si am crezut o sa doresc sa fii doar tu.E chiar atat de greu?incep sa cred ca este.......Pana la urma asta am vrut si credeam ca pot face asta...sa pot sa te fac sa te simti exact asa cum esti,nu cum ai vrea sa fii.Sper ca atunci cand esti cu el si cauti afectiune si simti nevoia sa scapi de masca sa nu poti din cauza ca el nu iti vede gradina ta secreta(ce ironic,o vad eu,un labagiu care de abia a vorbit cu tine in atata timp si nu poate el care e cu tine de cand e lumea asta).Indiferent ce decizie ai luat tu in legatura cu mine, vreau sa fii fericita,oare nu asta inseamna "a iubi"?(eu nu am mai intalnit asa ceva deci nu sunt sigur daca e sau nu iubire)ma rog,vorbe fara rost ale unui om fara rost...mai bine nu baga in seama tot ce am zis,mai buna e masca,si eu mi-o doresc unueori nu ma cac pe mine..asa ca mai bine ai arunca scrisoarea asta draga Dana si numai tu sa stii de ea.E de ajuns cat de prost,umilit si ratat ma simt eu acum,nu trebuie sa mai stie cineva cat de slab sunt eu(si eu care vorbeam de masca,oare ce e acum cand zic ca sunt slab?)in fine.ce liniste surda e cand ne mintim si ne prefacem ca totu e mai bine asa..mascat.....
Nu o sa stiu probabil niciodata ce parere a avut de scrisoarea mea ca nu a indraznit sa discute cu mine despre el si nici eu nu am avut puterea sa o intreb.Dupa aceea perioada de chin dulce,de tatonari,de certuri,de zambete si priviri ascunse,am decis sa o uit,sa o evit,sa fiu rece,sa stie ca nu ma mai intereseaza de ea.La un moment dat chiar am crezut ca pot sa o uit.Intr-o seara toata clasa a fost invitata sa vada o piesa de teatru intr-un loc destul de dragut si intim pe langa Eroilor,spectacolul avand sa se joace in aer liber.Excelenta piesa,am ras cu totii,nici nu ma mai interesa Dana.....hmm....nici nu ma mai interesa Dana(cand incep sa ma repet e grav).......Dana,Dana,Dana,Dana,Dana,la un moment dat ma uitam la ea si numai cuvantul asta il auzeam in cap,o suta de copii enervanti cu bete ce bateau in tomberoane ii strigau numele:Dana,Dana,Dana,Dana,Dana,incepusem sa innebunesc..am deci sa am retrag la fel cum facusem si atunci in parcul Cismigiu.Ma retrag intr-o sala mare de teatru,goala,intunecata si prafuita.La un moment dat vine si ea.......tare mult as vrea sa va spun ce am vorbit cu ea atunci dar sincer sa fiu,nu imi aduc aminte.Ahh imi aduc aminte ceva,ca tot ma intrebam de ce pe aceasta lume totul trebuie sa fie complicat si de ce tot timpul cand la mijloc se afla un sentiment pur sunt atatea lucruri impure in jurul lui sa il distruga?.Este cam singura idee memorabila din toata conversatia noastra din aceea seara,restul nu imi aduc aminte ca la un moment dat m-a luat de cap si m-a sarutat.Imi venea in acel moment sa o iau in brate,sa o strang pana cand nu mai avea aer in ea,sa ma uit in ochii ei si sa ghicesc tot ceea ce simtea pentru mine dar din pacate atunci cand m-am uitat in ochii ei nu era nimic mai mult decat un "feeling"de moment.Inteleg ca mai vroia sa stearga o lacrima de pe lista plansului batranesc dar intr-un fel imi era greu sa accept doar un "feeling" de moment,desi eram perfect constient ca numai atat o sa primesc de la ea vreodata.
*)&^%%&)^((

19 mai,2003
Incepuse iar sa se certe cu George,incepuse iar sa vorbeasca cu mine,incepuse iar sa imi fie greu sa nu o uit,incepusem iarasi sa incerc sa ii dau masca jos,dar in van.La un moment dat a venit la mine acasa,la noul meu apartament(va puteti imagina ca o persoana de valoarea mea artistica isi putea permite acum sa traiasca de unul singur),si timp de doua ore mi-a plans incontinuu in bratele mele sa imi spuna cat de mizerabila se simtea langa George si cat de mizerabila era in general,cu sau fara George.Din pacate am aflat mai tarziu ca tot zbuciumul meu a fost interpretat gresit si a crezut ca doar am incercat sa ma culc cu ea si atat.Sa nu mai spun ca dupa ce a plecat de la mine s-a impacat cu George.In momentul acela am constientizat cat de prost sunt si ca eu nu merit asa ceva.Mult timp ma gandeam ca eu nu sunt cel care o merit dar defapt era invers,ea nu ma merita pe mine.Ce rost avea sa stau sa ma lupt,sa iubesc o persoana care nu ma iubeste?,care oricum vedea in mine doar un "umar" in care sa bage capul si sa se ascunda de lume si nimic mai mult.

28 mai 2003
Asta va fi ultima mea intrare in acest jurnal,nu mai am nevoie de el,am facut totul,am incercat totul,nu imi mai trebuie nimic.Am stat intr-o seara sa incerc sa intru in contact cu nimicul,eram depresiv,eram penibil pot spune.Citisem atatea carti,ascultasem atata muzica incat eram sigur de existenta Nimicului in Univers,si am deci sa ma asez pe podea sa inchid ochii, sa las Nimicul sa ma patrunda.La un moment dat simt in adancul sufletului meu o energie extraordinara,si acea energie se tot apropria,se tot apropria.In acel moment eram sigur ca o sa primesc un raspuns la toate intrebarile ce nu aveau un raspuns,sa descopar totul si nimicul in acelasi timp.Si stiti ce s-a intamplat?in ce s-a intruchipat acea energie?am deschis ochii dupa ce m-a lovit energia aia.... calculatorul zumzaia(aveam un calculator vechi si stricat si daca il lasam prea mult aprins incepea ventilatorul sa faca figuri,incepea sa scoata sunete,ati auzit vreodata cum face o pisica pe moarte?ei uite sa stiti ca asa facea calculatorul meu).In acel moment am realizat ca defapt NImicul era defapt nimic,totul ce se petrece pe pamantul acesta se datoreaza noua si numai noua si nu exista altceva in mod deosebit in spatele cortinei,suntem numai noi,o piesa de teatru ieftina care incearca sa fie vazuta de cat mai multi spectatori.Intr-o zi de duminica i-am trimis Danei acasa o pictura(era ea,goala,cu un inger in spatele ei cu un tampon in mana si lume de jur imprejur si ingerul acela se asundea de lume).MI-a dat un mesaj pe mobil in care scria ca daca nu ar fi sa fie cu George,nu ar mai fi stat pe ganduri si sa nu mi se urce la cap..pfff...mda.....ce emotionant......nu putea sa mentioneze numai partea cu statu pe ganduri?ar fi fost de ajuns,atunci mi s-ar fi urcat la cap,si nu numai acolo.
In fine,cel care va avea rabdarea sa citeasca acest jurnal probabil nu va intelege nimic,l-am scris neavand ce face.Dana a fost prima fata de care m-am indragostit si macar atata a meritat.Nu am avut vreo pretentie artistica ci doar sa relatez anumite lucruri.Sunt doar vorbe fara rost ale unui om fara rost
Jurnal incheiat
Am inchis jurnalul,m-am uitat pe geam si am privit soarele cum apune.Un sentiment ciudat m-a strapuns.Cat despre Dana,probabil considerati ca ar fi trebuit sa fac mai mult,si nu stiu uneori simt ca ar fi trebuit sa fac mai mult,dar ce rost ar avea?pfff...am ramas iarasi fara tigari.Ce ciudat....m-am dus afara la magazin sa imi cumpar tigari,magazinul era vizavi de blocul meu,trebuia numai sa traversez strada.Cat asteptam stopul primesc un mesaj de la Dana:"vreau sa stii ca ai dreptate,am gresit fata de tine mult de tot,tocmai l-am parasit pe George,nu pretind sa vii sa ma iei in brate,vreau doar sa stii ca sunt constienta de toate lucrurile care le-ai facut pentru mine si de sentimentele tale pentru mine si poate intr-o zi cand te simti pregatit o sa imi acorzi o a doua sansa".Aveam un zambet innocent pe fata,dupa ce l-am citit.Stiu...sunt un om penibil...imi place sa ma scald in cacat......dar ce rost ar mai avea viata daca nu as ramane cu un miros de cacat pe piele atunci cand mor?Si acum urmeaza partea cea mai comica din toata existenta mea...imediat cum se face verde si pasesc spre trecerea de pietoni,o masina cu 100 km\ora trece prin mine,era doar grabit,il inteleg....In viata toti suntem grabiti.Nu ma intrebati cum este acum,acum cand sunt mort,ca sincer nu v-as putea explica.Imaginati-va ca viata dupa moarte e ca si cum ai fierbe apa(lichidul devine abur,nu-l vezi dar stii ca e acolo).Ciudat unde m-au adus tigarile astea.....
)&^%%&)^((
Capitolul 6
Nu multa lume a plans dupa mine,sincer nici nu m-am sinchisit sa ma uit la cineva in mod special,doar la Dana m-am uitat.M-am uitat in ochii ei si tot ce am vazut era aceea tristete pe care o avea prima oara cand am discutat noi in tren,ma simt prost ca tocmai eu a trebuit sa fiu cel care ii provoaca sentimentul acesta.O urasc....chiar mort fiind,tot ma face sa simt ceva intr-un fel sau altul.Te rog nu mai ranji,te rog nu mai plange singura in pat,te rog nu-ti mai pierde privirea,nu te mai scufunda in tine,ca te aud si vin spre tine desi nu vreau .Sunt exact ca un metal atunci cand un magnet este aproape.
Un avantaj am si eu acum ca sunt mort,ma pot deplasa oriunde intr-o secunda,fara sa ma mai gandesc.Mult timp am stat sa o privesc pe Dana,chiar am avut o conversatie cu ea intr-o seara,era pe balconul casei ei si vorbea cu pomii.Eu ma aflam in pomii aceia si normal,reprezentand Absolutul puteam sa ma joc cu ei cum vroiam.O si auzeam cum vorbea cu ei:
"ajutat-ma va rog.....credeti ca ar trebui sa mai fiu trista,sa incerc oare sa schimb ceva sau sa ma las sa ma scald in propria mea mizerie oare cand imi va trece?,daca da... miscati-va spre dreapta,daca nu spre stanga"(i-am miscat spre dreapta)
"ajutati-ma va rog,credeti ca ar trebui sa il uit pe El,si sa ma impac cu George?totusi simt ceva pentru George(hahaha...ce credeti ca am facut,stanga sau dreapta?...hahahaha.....normal ca stanga...da-l dracu pe George,macar acum mort sa ma simt un pic important,vanitatea.dupa cum am zis...e pacatul meu favorit)
a inceput sa zambeasca si incepusem sa ii aud gandurile.Fata aceasta chiar m-a iubit,numai ca i-a fost frica si a fost un pic confuza,si la fel cum toate gesturile mele au fost interpretate gresit asa si ale ei.Daca as fi stiut sa ii citesc gandurile atunci ce bine si frumos ar fi iesit totul.In momentul acela ma duc spre ea,si incep sa o dezbrac,sa o mangai,sa ii mangai sanii,sa ii ating parul,s-a lasat cuprinsa de mine,s-a asezat in pat si simtea ca desi sunt mort si nu mai exist,sunt acolo.Daca cineva ar privi o asemenea imagine ca din aceea noapte, ar vedea numai trupul ei cum era dezbracat de catre un nimic miscator si invizibil,ca si cum ar face dragoste cu o fantoma.Imi simtea varful degetelor desi nu le vedea,simtea cum o ating peste tot,cum ii pup pleoapele.Am facut dragoste cu ea in acea seara.Nu va pot explica exact ce a fost,pentru ca nu a fost Nimic.Era doar dezbracata de vant.Inca ii mai tineam minte mirosul acela sarat pe care il avea pielea ei,inca imi mai lasa un gust usact si amar in gura desi nu mai aveam o gura.Ii auzeam respiratia cum tremura,ii simteam respiratia in varful nimicului meu auditiv desi nu mai aveam urechi,ii simteam pielea desi nu mai aveam maini,o simteam cu totul desi nu mai aveam Nimic,si tot nimicul asta interior al meu i l-am daruit ei in seara aia..La un moment dat tot tot eul meu,tot ceea ce eu am fost cat eram viu,toate sentimentele,toata bucuria mea pentru viata,toate zamebtele mele si toate amintirile mele fericite i le-am dat ei.Cu alte cuvinte mi-am dat drumul in ea si am umpluto cu ramasitele existentei mele.Stiam ca m-a facut sa sufar,stiam ca niciodata toate sentimentele ei nu vor fi la fel de puternice ca cele ale mele dar macar pentru un moment am vrut si eu sa vada defapt cine sunt eu,ce am simtit si ce am i-am dorit atata timp.Ciudat.........am trait o viata intreaga asteptand dragostea,sa fac dragoste si primesc acest"dar" de-abia acum la moarte.......A doua zi de dimineata m-am transfigurat in razele soarelui sa o scol,avea un zambet pe buze,era in sfarsit fericita......Eu sufeream.suferam pentru ca atunci cand noi am facut"dragoste" toata tristetea si durerea ei am luat-o eu,un suflet pierdut......De atunci nu a mai vorbit cu mine,era fericita,nu a mai vorbit cu pomii.
)&^%%&)^((
"stii unde te aflii?Stii unde te aflii?Stii unde te aflii?..."la un moment dat deschid ochii,si de cine dau?de vagabontul din Gara de Nord cu ochii albastrii si curati,"bine ai venit in jungla " mi-a spus din nou.Eram la stop,astepam sa se faca verde sa traversez sa iau tigari,vagabontul era in spatele meu si a observat ca nu ma miscam,ca privirea imi fusese pierduta pentru un moment ,si nu ma dadeam la o parte sa ii fac loc sa traverseze.Incep sa zambesc,un fel de zambet care defapt era un plans interior.Tot ceea ce mi-am dorit a fost defapt un vis,in care eu insusi eram un vis pentru ea.Incep sa traversez strada cand primesc un mesaj de la Dana,in timpul acesta aceiasi masina grabita cu acelasi om "grabit" ,trece prin mine si ma doboara.Nu am regrete,am facut tot ce mi-a stat in putinta sa incerc sa fac astfel incat ea sa ma iubeasca,mai mult nu am putut,i-am dorit intotdeauna fericirea,chiar daca dorinta mea de a fi cu ea uneori a fost mult mai mare decat cea a iubirii altruiste.Inca ii doresc si acum mort fiind fericirea,fie alaturi de George,fie alaturi de altcineva,fie singura.O sa stau si o sa o privesc de acum incolo dintr-un anumit unghi pe care numai eu o sa il stiu si numai ea il va simti,si o sa ma amuz de fiecare data cand se va impiedica pe strada(este o fire stangace),o sa plang de fiecare data cand va fi trista si o sa o urasc de fiecare data cand se va indragosti,pentru ca nu sunt eu acela si ca "feelingu" de a fi deosebit se va duce.Stau de multe ori si ma gandesc cum ar fi sa nu fi murit,sa fi reusit sa cumpar acel pachet de tigari sa il fumez si sa ma duc la ea cu ultima tigara din pachet sa ii spun ca nu ma intereseaza cat am suferit atata timp cat ma tine in brate si sa ii pot spune "te iubesc"si sa se uita in ochii mei si nu la umar.Stau si ma gandesc..... ,cum ar fi fost sa ne casatorim?cum ar fi aratat copilul nostru?(ochii ei,gura mea,parul ei,corpul nostru),unde ne-ar fi dus viata?nu m-ar fi interesat absolut nici o durere anteriorara,ma credeti?atata timp cat as fi stiut ca totul ar fi fost posibil.Si ar fi fost posibil.....dar intr-o alta viata...De ce va zambeste sufletul cand cititi toate chestiile astea dulci?acum pe bune,nu realizati cat de penibili sunteti?, sunt niste lucruri imposibile,lucruri care ar fi fost frumoase ce-i drept.Sunteti naivi daca credeti ca unei persoane ca mine i s-ar fi putut intampla asemnea chestii.Pana la urma urmei imi pare bine ca nu i-am dat voie sa imi stearga o lacrima de pe lista plansului batranesc cand stateam singur in parc.Macar acum stiu ca nu am apucat sa ajung acolo,sa fiu batran si sa plang ca nu s-a intamplat si ca ar fi trebuit sa fac mai mult(cand eram mic si ma jucam pe calculator imi placea tot timpul sa joc cu coduri,sa trisez,asa si in viata si pot spune ca am reusit sa trisez viata,cel putin sfarsitul inevitabil si trist,dar tocmai ala era cel mai frumos si important).Sunteti penibili,plecati din fata mea ca ma dezamagiti!!Toate chestiile astea se intampla numai in filme.....offff...chiar vreti adevarul?chiar vreti sa va stric dispozitia?chiar vreti sa stiti ce s-a intamplat?chiar vreti sa stergeti o lacrima de pe lista plansului batranesc?ei uite,nu va spun.....!!!hmmm...sau hai.....!!!nu ma pot abtine....stiu!! sunt nesimtit dar prea frumoasa e lumea voastra asa ca daca va o murdaresc cu un pic de cacat spiritual,nu moare nimeni......sau cel putin cred ca nu o sa moara nimeni.Haideti sa pornesc sa va spun ce mi-a scris Dana in mesajul pe care eu nu l-am apucat sa il citesc datorita domnului sofer grabit care m-a grabit si pe mine sa plec de pe aceasta lume.Ea mi-a scris in mesaj atunci"imi cer scuze ca ti-am provocat atata suferinta,sa stii ca am tinut la tine,dar eu il iubesc pe George asa ca am decis sa ma impac cu el,nu vreau sa te mai torturez,incheiem orice fel de relatie incepand de acum,pentru mine ai fost decat un umar si nu vreau sa mai fi asa ceva,esti cel mai bun om care l-am intalnit eu vreodata,scrisoara ta m-a facut sa plang,nu meriti asa ceva,imi cer scuze,la revedere Alex........".Nu-i asa ca a fost frumos?Nu-i asa ca adevarul doare?defapt e atat de scarbos incat e doar un vid,nu ar trebui sa doara nimic,si tocmai acest lucru doare cel mai mult,ca pe ea chiar nu a durut-o nimic.Saraca nu a avut nici o vina,a trait si a simtit totul cum a vrut si a putut ea,nu o blamez,dar ciudat e cand uneori esti indus in eroare si viata te face sa crezi ca a fost ceva cand defapt nu a fost nimic,hmm cuvantul asta(nimic) mi-a dat tarcoale in ultimii doi ani ca un cancer ,si apropo de NImicul acesta,vreau sa stiti,defapt,TREBUIE sa stiti ca ...dupa moarte chiar nu se afla nimic,sunt doar eu cu mine cu gandurile mele,cu Universul meu,cu picturile mele cu prietenii mei,cu muzica mea,cu hainele mele,cu sentimentele mele,toate inchise in depozitul Nimicului Absolut.Haios nimicul acesta,aici nu simti nimic,nu vezi nimic,nu stii nimic,nu atingi nimic,si ironia stiti care este?ca nimicul doare tocmai pentru ca nu exista nimic.Cel putin pe mine ma doare...eu asa l-am perceput.Dar oare voi veti putea percepe vreodata Nimicul acesta?,sau macar cum l-am perceput eu?.Vreti sa va ofer ultima mea tigara din pachet in timp ce va ganditi....?

THE END