Ultimul rasarit de soare

Ultimul rasarit de soare de DANI IONESCO

Capitolul 1

Sunt eu. Fereastra este deschisa, iar atmosfera este perfecta.Te vad insa cu alti ochi. Imi e greu, imi e foarte greu. Mai tii minte cand ne-am intalnit? Era o zi exact ca aceasta. Copacii, au ramas la fel, casele sunt putin mai roscovite…noi…noi ne-am transformat in ceva care ne cam depaseste.
Sunt intr-o perioada ciudata…ma simt ciudat..totul e ciudat…Am nevoie de tine acum mai mult ca oricand ca sa pot sa inteleg totul. De ce nu mai esti aici? De ce incerci sa te ascunzi in spatele unei masti infecte?
Crezi ca nu te stiu cu adevarat? Crezi ca nu te simt?Ce vrei sa imi demonstrezi.?Mi-e dor de tine.

Frumos e totul,nu crezi?O lume plina de zambete ,de bogatie sufleteasca,c-un soare ce intotdeauna e galben pe strada Fericirii si cu sunete rozalii in suflete noastre.Insa de multe ori m-am intrebat ce se afla dupa colt,oare e aceasi veselie?aceasi armonie?A trebuit sa invat totul"the hard way"cum se zice mai pe americaneste.Dupa colt tot ce se afla este numai Intunericul etern ce manipuleaza omenirea intr-o fericire oarba si in fond superficiala.Ma crezi ca daca as putea,as da foc umanitatii intregi numai sa simta durerea care o simt eu acum?sa simta cat de frumos e sa arda in tine o flacara albastra fara sa intelegi cu adevarat de ce arde,iar in tine sa fie un mare vid pe care numai tu il intelegi si nu il intelegi in acelasi timp.
Numele meu este Volim iar povestea mea incepe in anul 1920,anul in care am cunoscuto pe ea,o actrita ce umplea salile Teatrului National,o femeie frumoasa,voinica si mica de statura,cu un par atat de minunat incat atunci cand batea vantul,simteai Divinitatea cum te cuprinde.Era atat de frumoasa incat era dureros sa te uiti in ochii ei,si ce ochi frumosi avea!Erau atat de frumosi incat daca erau tristi puteau sa aduca ploaia ca sa atraga atentia lumii intreagii prin ce suferinte trecea.
Eram un tanar scenarist de numai 24 de ani,pe vremea aceea la 24 de ani trebuia sa ai tot Pamantul in palma ta,ca daca nu,palma Pamantului te strivea in mediocritate si obscuritate si erai pe vecie pierdut,insa eu scapasem.Scrisesem deja 3 piese de teatru care avusera mare succes,si aveam o lume intreaga in fata,puteam sa mut orice munte cu palma mea numai prin cuvinte.Aveam o viata frumoasa,de invidiat,unde totul era la degetul meu cel mic,viata mea era cea mai de succes piesa de teatru vreodata,unde era imposibil sa nu pleci cu o liniste sufleteasca sau cel putin cu zambetul pe buze dupa ce o vizionai.Ziua mi-o petreceam pe Calea Victoriei,in compania multor femei frumoase iar noaptea in restaurantele cele mai moderne alaturi de cei mai influenti oameni ai vremii,toate numai pentru a-mi imbogati scenariul,de a schimba niste cuvinte sarace si neinteresante cu unele de lux,de mare calitate umana.Desi imi placea mondenitatea,eu doar ma foloseam de ea,stiam ca e oarba si ca nu imi va aduce nici o satisfactie interioara,dar pana la urma urmei,nici nu ma interesa,eram un om echilibrat,stiam cand sa fiu superficial sa imi ascult viata si in acelasi timp stiam cand sa imi mai ascult si inima.Atunci cand imi placea sa fug de mine si sa fiu doar eu,ma retrageam in cafeneaua"Le Poussin Bleau" de langa apartamentul meu din Aviatiei,impreuna cu gasca mea din liceu,si radeam,ma simteam din nou copil,ma simteam din nou inocent si fara un pic de griji.Si acum imi mai aduc aminte de Valentin cum venea la mine impreuna cu Razvan si fetele la un coniac mic si la un pocher.Nu aveam grji atunci,nu ma intrebam ce se va intampla"dupa...."doar momentul conta si ce spunea el.Si acum mai tin minte cum ne imbatam cu totii,cum incercam sa smulgem un sarut de la fete,cum incercam sa recuperam banii.
"Tu pierdeai tot timpul banii"imi spunea Valentin,iar eu cu aceasi indarjire ii raspundeam"Da...dar eu tot timpul castigam fetele"iar dupa ma amuza fata care o facea,deoarece se supara.Saracul il tachinam deoarece era foarte timid in liceu si nu prea era adorat de catre fete.
Aveam obisnuinta sa stau pe marginea geamului meu si sa ma uit afara,sa vad trecatorii,sa vad oamenii cum interactionau in cafenea,era o priveliste placuta.Intr-una din zilele mele de stat pe marginea geamului,observ un fost coleg,Daniel,care venise cu o femeie.Am fost vrajit din start de zambetul ei.Era unul fals,dar Doamne ce il iubeam.Pur si simplu radia prin falsitatea ei.In clipa urmatoare am coborat jos si l-am salutat pe Daniel,autoinvitandu-ma la masa.Mi-a facut cunostiinta cu acea doamna fermecatoare,o chema Iris,iar din acel moment nu pot sa va explic ce am simtit pentru ca toata inima mea si toata pofta mea de viata a fost sugrumata de catre privirea ei.Ma simteam in prezenta ei cel mai pitic om din lume si in acelasi timp si cel mai maret.Am avut o discutie destul de lunga si plictisioate cu Daniel despre politica.Era in aer schimabarea,recunosc,dar nici nu ma interesa soarta tarii,nu ma interesa nimic,doar privirea ei.
Daniel la un moment a trebuit sa plece,lasandu-ma singur cu "monstrul" acesta de frumusete langa mine.Era un moment tare jenant,eu care eram atat de sociabil si deschis cu oricine,nu puteam sa rostesc trei cuvinte intr-un mod coerent langa ea.A fost o perioada in care doar ne-am uitat unul la altul,dupa o perioada cand s-a uitat ea la mine,si eu imi ascundeam privirea,dupa o perioada cand ma uitam eu la ea si ea isi ascundea privirea.Ciudat dar dupa ceva timp nici nu mai trebuia sa ma uit in ochii ei,ii simteam.Momentul era cat pe aci sa se loveasca de penibil cand ea a decis sa deschida un subiect de discutie.
-Sa stii ca mi-a placut piesa ta,"Dorinta"....este de o sensibilitate nemaintalnita,am plans cand am citit-o-
-Nici nu stiu daca ar trebui sa iti multumesc sau sa imi cer scuze
-Nici una nici alta.....doar vroiam sa stii ca te apreciez
-Macar tu ai inteles-0,am fost dezamagit cand am citit cronicile criticii mei"fideli".Au spus ca piesa este doar un amalgam de clisee
-Erai indragostit in perioada aceea?
-Nu cred,adica eram cu cineva dar nu pot spune ca eram indragostit de respectiva.De ce intrebi?
-Pentru ca eu cred ca atunci cand esti indragostit,traiesti intr-o lume plina de clisee
-Poate ca eram indragostit de cineva dar inca nu stiam aceea persoana...
-Si ai aflat pana in momentul de fata cine e aceea persoana?
-Nu....dar incepe totul usor-usor sa prinda contur.....
Ramane o clipa inmarmurita.....imi placea privirea care o avea....undeva intre apus si rasarit se afla privirea ei.Nu o cunosteam inca destul de bine incat sa o pot citi cu totul.
-De ce ai ales teatrul?ma intreaba ea-de ce ai ales sa scrii scenarii si nu sa devii actor?
-Pentru ca am vrut sa fac parte din public.Viata e precum teatrul,are inceput,mijloc si sfarsit,iar teatrul pana la urma urmei este creatia unei scenarist,si mi-a suras ideea sa fiu creatorul unei vieti,unui univers
-Uita-te in spatele tau-ii spun eu-uita-te in spatele tau!O vezi pe femeia aceea stand singura la masa?Cea cu poseta verde?Cred ca este cea mai trista femeie din lume
-De ce spui asta? -Nu stiu,poate bat campii...dar uita-te la ochii ei.Tipa pare de vreo 30 de ani dar ochii ei sunt mult mai in varsta.Saraca cred ca a trecut prin multe,se uita la paharul ala de apa de pe masa ei de vreo 15 minute,de parca ar fi invidioasa pe apa aceea
-De ce invidioasa?
-Pentru ca se uita la acelasi lichid care se afla si in ea,si nu poate sa il scoata afara.Parca e durerea atat de mare in sufletul ei incat ii este greu sa si planga.....
-De unde esti tu atat de sigur?
-Sa zicem ca am un al 6-lea simt pentru chesiile astea.Uita-te cum atinge paharul,cum il priveste,cum isi misca capul.Pur si simplu tot corpul ei e trist.
Discutii,discutii.........Am plekat de la "Le Poussin Bleu" si ne-am indreptat catre Herastrau.Am vorbit mult,despre ea,despre mine,dupa iar despre ea si dupa despre nimic.A fost o dupa amiaza de vis.In aceea dupa amiaza am invatat eu sa iubesc.Am invatat sa vad lumea cu alti ochi.Seara cand m-am indreptat spre casa era deja intunecat,si-n tot negrul acela atmosferic,eu tot ce vedeam era lumina,si acea lumina venea din surasul ei din mintea mea.Imi venea sa plang de fiecare data cand radea

*

Zile intregi,am colindat Bucurestiul in lung si in lat cu ea,ne plimbam.Drumul era fara sfarsit, iar noi ne plimbam cu gandul de a ne cauta sufletele, pe care oricum nu le-am fi gasit niciodata..Pretene...!!Niciodata sa nu te atasezi de o femeie care a trecut printr-o relatie lunga si dureroasa,ca o sa suferi,de fiecare data cand te va privi,il va vedea pe cel dinaintea ta,si nimeni nu vrea sa fie doar o marioneta.Poate eu nu am fost o marioneta,poate am fost mai mult,dar toate femeile sunt la fel pana la urma-urmei.Cred ca pana si cele mai mici particule din ADN-ul ei ii spuneau"da bine ca te-ai indragostit de el,da cel de dinainte a fost mult mai important.Incearca sa gasesti o sfaramita din cel de dinaintea lui in el".Iris trecuse printr-o asemenea relatie cu un tip.Timp de 8 luni ea l-a iubit si el doar a suportat-o.
Intr-o zi a venit la mine si mi-a spus ca trebuie sa ne oprim aici,sa luam o pauza,sa nu ne mai plimbam.Desi sentimentele ei erau mult prea puternice pentru mine,ea nu putea sa il uite si a preferat sa nu fiu o marioneta pentru ea.Evident m-a durut.M-a durut pana si in acele colturi ale mintii mele unde ea nici macar nu trebuia sa se afle.Nopti intregi mi le-am petrecut singur sau in compania unor femei usoare prin cabaret-uri de pe Lipscani,incercand in fiecare femeie sa gasesc o faramita din ceea ce era Iris si cu fiecare sarut,cu fiecare sfarsit orgasmic,eram dezamagit,incercam da fara reusita sa o uit.Nu stiam ce sa mai fac,asa ca am renuntat la tot,am renuntat la placeri trupesti,am renuntat la iubire,am renuntat la tot.Am decis sa fiu nepasator,sa fiu doar un corp ce deriva pe Marea Vietii.Nimic nu imi mai pasa.Si in una din acele nopti de desfranare amnezica,un tip elegant,imbracat in negru,cu o privire infiorator de patrunzatoare vine la mine si imi spune daca vreau sa imi cumpar nemurirea.La inceput l-am crezut nebun,dar dupa mi-a explicat cum el provine dintr-o societate secreta,o societate foarte interesata de mine,deoarece doreste sa scriu o piesa de teatru si e dispusa sa imi ofere o suma de bani consistenta.Nu am inteles de ce tocmai eu,si sincer nici nu m-a interesat.Era o suma atat de mare incat nu m-a interesat absolut nici un detaliu.
5 nopti am stat si am scris incontinuu.Scriam,fara sa ma gandesc la nimic.Doar imaginea si rasul lui Iris il aveam in fata.In a 5-a zi la ora 3 dimineata am terminat de scris piesa.Am decis sa o numesc"Marioneta",din considerente bine-stiute.Imediat cum am terminat-o,i-am trimis-o lui Iris.Era despre ea piesa,evident.Era despre ceea ce simteam eu pentru ea.Era o piesa despre viata,iar ea pentru mine insemna toata viata intr-un singur paharel de lacrimi.Au trecut zile intregi fara sa primesc un raspuns de la ea.
Cum sa va explic?Nu m-am asteptat ca piesa sa fie o modalitate in care o sa o recuceresc,dar macar atunci cand ii fugea gandul la mine,sa ii vina in mintea imaginea MEA,nu acelui de dinaintea mea.Intr-un sfarsit am primit o scrisoare de la ea.Imediat cum am atins plicul,bataile inimii mele cresteau.Incepeau sa prinda un contur,asemnea unor ritmuri africane,credeam ca asta va fi momentul meu.Momentul in care ea ma va vedea pe mine pentru cine sunt eu,dar.......in viata nu poti sa le ai pe toate din pacate.
".....nu vreau sa te gasesc nicaieri,nici azi,nici maine,nici nicodata,am plans,am plans toata viata mea,de la prima propozitie pana la ultima,numai pot Volim.Uneori am impresia ca esti trimis de cineva pe Pamant,special pentru mine,sa ma faci sa sufar si cateodata sa ma faci fericita,dar e prea tarziu pentru fericire.Prea multa suferinta pentru un singur muribund,iar intr-o rana nu poti intoarce cutitu de nenumarate ori pentru ca odata si odata moare.Fiecare cuvint care mi-l spui ma macina.Te urasc!Nu vreau sa te mai vad!!Dispari din fata mea!!!.Ma macin in durerea-mi muta...."
Intr-un fel m-am simtit bine pentru ca am atins o coarda sensibila din ea,dar intr-un fel imi parea rau,nu vroiam sa se termine asa,dar pana la urma urmei,nu noi alegem cum se termina o piesa de teatru.Daca viata mea pana atunci era o piesa de teatru care te inveselea,dupa Iris,era imposibil sa nu plangi la sfaristul piesei.Intrasem intr-o perioada de depresie.Ciudat cum in viata,toate sansele apar intr-un moment de depresie.Piesa am trimis-o la adresa la care fusesem rugat,iar eu devenisem peste noapte un om destul de bogat.Toata viata mea asteptasem momentul in care o sa imi cumpar nemurirea,in care o sa devin un om bogat,iar cand am fost pus in fata faptului implinit,gandul imi era numai la rasul ei superficial.Zile intregi nu mai ieseam din casa.Noptile mi le petreceam unde apucam,de multe ori nici nu ajungeam acasa,adormeam beat pe o banca prin oras.
Intr-o noapte dormeam pe o banca,beat fiind, cand deodata apare acelasi barbat elegant care imi excita toate simturile prin simpla lui prezenta si mi-a felicitat piesa si mi-a spus ca este timpul sa plec.Sa imi iau la revedere de la tot.S-a apropriat de capul meu ca si cum ar fi vrut sa imi spuna ceva la ureche.Numai ca nu avea nimic de spus,din contra,a avut totul de spus,si asta a facut,dar sub o alta forma.In acel moment el m-a muscat de gat,iar eu i-am simtit bataile inimii cum incepeau sa bata in concordanta cu bataile inimii mele.Nu pot sa va spun ce am simtit,imi este imposibil.Este ca si cum v-as explica ce inseamna dragostea,ce simti cand esti indragostit,cand faci dragoste.Mi-a spus ca ziua care va urma va fii ultima mea zi pe acest Pamant,ca om,ca voi deveni altceva,ceva ce de-abia seara urmatoare voi intelege.
A doua zi m-am trezit pe banca,crezand ca totul a fost doar un vis,dar semnul de la gat imi trada starea de vis.Nu am stiut ce se va intampla.Nu stiam la ce sa ma astept.Incercam sa gasesc cuvintele potrivite pentru ceea ce mi se intamplase,pentru ceea ce va avea sa se intample,dar nu reuseam.Insa totul in capul meu era foarte limpede deoarece simteam ce va avea sa se intample.Eram intr-un fel daca pot spune,constient,de soarta mea,eram constient ca o sa fiu inecat in intuneric pe vecie.Ma consider a fi foarte norocos,deoarece multi dintre cei care trecusera prin aceasi experienta ca si mine nu au fost constienti si nu au putut aprecia ultimile lor clipe de viata pura.Si asa cum stateam pe banca aceea,cu bratele incrutisate,priveam copacii,auzeam ciripitul de dimineata al pasarilor,miroseam aerul,si ma uitam la cer,deoarece avea sa fie ultima oara cand aveam sa vad toate lucrurile acestea sub patura soarelui galben.Si in acele momente,ma puteam gandi numai la Iris.La chipul ei,la rasul ei superficial,la ochii ei.Si cum stateam sa privesc cerul,ii vedeam stralucirea ochilor ei in soare,si am inceput sa plang.Si cum imi gustam lacrimile ce-mi cadeau pe obraji,oftam,deoarece avea sa fie ultimul meu rasarit de soare.

Capitolul 2

Toata ziua m-am zbatut in pat cu propria mea fiinta.M-am luptat cu mine.Aveam halucinatii,cosmaruri,aveam febra,ca si cum fiecare particica vie din mine incerca sa se lupte ca sa traiasca.In noaptea care a urmat,domnul elegant imbracat in negru a aparut in dormitorul meu,privindu-ma,indiferent.Era un tip frumos,cu o fata palida si cu ochii de un albastru stralucitor.In timp ce se apropria de patul meu,razele veiozei il schimbau.Fata palida devenea din ce in ce mai rosie,ochii din ce in ce mai verzi iar parul de la un alb inspaimantator la blond.M-a intrebat daca inca mai vreau nemurirea.Daca nu cumva mi-am schimbat parerea,iar eu cu ultimile mele eforturi am dat din cap.Si acum imi aduc aminte de acel moment,au trecut aproape 200 de ani de atunci si inca imi aduc aminte de acel moment.M-a muscat din nou dupa care m-a pus sa beau un pic din sangele lui,.In acel moment am inceput sa rabufnesc de durere.Toata dureera care am trait-o cu o zi inainte a fost un nimic pe langa ce traiam atunci.Iar intr-un moment,totul s-a oprit,ca si cum lumea ar fi stat in loc,toate imaginile,sunetele,totul s-a oprit.In acel moment am deschis ochii si am vazut lumea intr-o alta lumina.Tot ceea ce ma inconjura prindea viata,totul era,cum sa va explic?de o vietate moarta de neinchipuit.Iar eu in acel moment murisem si o parte din mine renastea din propria cenusa a existentei.Atunci a fost momentul cand eu am devenit un vampir.O sa spuneti ca este totul o minciuna,un subiect mult prea uzat,dar nu este asa.Acel domn elegant mi s-a prezentat.Mi-a spus ca il cheama Mercurio si ca mi-a dat acest dar deoarece eram mult prea pretios ca sa fiu doar un muritor de rand.Mi-a spus ca piesa mea va avea un succes colosal si era mare pacat sa fiu lasat sa putrezesc in pudoarea vietii.Mi-a spus de societatea aceea secreta,evident formata numai din vampiri.Sincer tot timpul am considerat amuzant dar si trist acest subiect,faptul ca o intreaga omenire,este manevrata din spatele cortinelor de o eternitate intunecata.Mercurio mi-a spus ca am primit acest dar cu un scop,ca ma va invata totul ce trebuia sa stiu in scurt timp.Mi-a spus ca societatea aceasta alege numai oameni de calitate,iar eu am fost"imbratisat" de ei deoarece posed o mare calitate-erau siguri ca eu sunt un mare cunoscator al sufletului omenesc.Iar ei pentru a putea manevra mai bine umanintea,aveau nevoie de oameni ca mine.Pur si simplu tot ce aveam de facut era sa creez o "enciclopedie"a sufletului uman.In aceea noapte,Mercurio m-a invatat prima si cea mai importanta lectie-sa ma hranesc.Si-n timp ce noi doi ne plimbam pe strada,Mercurio observa un vagabond ce dormea pe o straduta,intr-un colt mai "intunecat".In nici o sclipire,i-a rupt gatul si a inceput sa se hranesca din vietatea acelui om,dupa care mi-a spus sa incerc si eu,ca daca eu nu o sa ma hranesc,in scurt timp am sa mor.Traiam intr-o confuzie ce accelera cu 200km\h.In numai 24 de ore toate usile Vietii mi-au fost deschise si toata cunoasterea Absoluta si sufleteasca se afla in procesul acesta nemilos de secare.Si am inceput sa ii sug sangele,acelasi sentiment,si aceleasi batai rezonau in interiorul meu ca atunci cand Mercurio m-a muscat pentru prima data.Imi venea sa plang pentru batranul acela,pentru soarta lui,pentru tot ce faceam,imi era rusine.
-Opreste-te,opreste-te!!o sa mori daca o sa ii sugi tot sangele-mi-a spus Mercurio
-Nu ai spus ca noi nu murim niciodata?
-Daca bei prea mult il omori,iar sangele "mort"iti face rau.Plus nu ai de ce sa iti faci griji,peste cateva minute se va trezi si va crede ca a fost totul doar un vis
-Nu moare?
-NU moare,stai linistit,nu suntem animale,nu trebuie sa bem prea mult,ii omoram si ne facem si noua un rau
-Poi si nu va deveni si el ca noi,daca il lasam sa traiasca?
-Lucrurile nu merg asa,dragul meu.Ce ti-am facut eu tie a fost cu totul diferit.Inca nu posezi puterea sa intelegi
Si avea foarte mare dreptate.Nu intelegeam nimic
-Dragul meu,sa nu ai remuscari cand te hranesti.Ei nu sunt doar o hrana,ei sunt esenta vietii noastre,iar noi suntem esenta vietii lor.Tu crezi ca Lumina ar fi existat fara Intuneric?Nu dragul meu.Este un proces ce tine de cand lumea si pamantul.De cand Cain a fost izgonit.Vezi tu...,cand Dumnezeu l-a izgonit pe Cain,el a strabatut Pamantul singur,incercand sa isi caute un sens.Acel sens a venit de-abia atunci cand Dumnezeu a observat ca toata puritatea din Abel a fost decat o superficialitate.Toata perfectiunea Pamanteasca devenise decandenta,imperfecta.Oamenii nu mai erau recunoscatori.Atunci Dumnezeu l-a cautat pe Cain in desertul Singuratatii si l-a gasit,infometat,pe moarte, implorand sa i se dea o a doua sansa,iar Dumnezeu i-a dat o a doua sansa.Si-a cerut scuze fata de el si i-a promis eternitatea dar cu un pret.Dat fiind trecutul murdar al lui Cain,aceasta eternitatea nu avea sa fie acceptata cu usurinta,fiind blestemat sa nu mai vada lumina soarelui niciodata iar nemurirea lui sa fie dependenta de viata "oilor" pierdute in gradina Edenul.Iar de fiecare data cand va seca din viata altuia sa isi aduca aminte de cuvintele Domnului.In acel moment Dumnezeu a zis"marktub"si i-a suflat harul pe care toti il avem in noi.Vezi tu dragul meu,cu totii suntem copii lui Cain.Asa mers lumea de mii de ani,intr-o continua mascarada a perfectiunii imperfecte.Vezi tu dragul meu,nimic nu este perfect,nu exista trivialitate
-Deci exista un Dumnezeu acolo?
-Nu stiu nimic despre Dumnezeu,Diavol,ingeri sau demoni,nici nu cred in nici unul dintre ei.Am trait pe pamantul acesta timp de 600 de ani ca sa imi permit sa fiu reticent.Timpurile s-au schimbat tinere.Ce ti-am spus eu sunt povesti vechi de spus copiilor la culcare
-Si de ce mi-ai spus atunci toate acestea?Ma vezi ca sunt un copil?Ma vezi ca ma pregatesc sa ma duc la culcare? -Nu fi spiritual cu mine te rog frumos.Ti-am spus despre aceste lucruri la fel cum o mama isi invata copilul "Tatal Nostru"
-Si tu ar trebui sa fii noua mea mama?
-Sunt cel mai apropriat lucru care il ai deocamdata de acest cuvant.Eu ti-am dat acest dar si e responsabilitatea mea sa iti spun cum merg lucrurile defapt.Nu traim de capul nostru,Exista niste reguli care trebuie sa le respectam.
-Impuse de cine?
-De cine crezi dragul meu?De NOI.La fel cum oamenii traiesc dupa anumite legi, asa traim si noi.Fara ordine,totul se tranforma in haos iar existenta noastra primordiala va fi petcetluita si sortita pieririi
-De catre cine?
-De catre cine crezi Volim?de catre oameni.Oamenilor le este frica de ceea ce nu inteleg.Cei drept iubesc pana la urma acesta frica dar este o iubire care este amenintatoare,precum zambetul dulce al unei femei rafinate
In capul meu numai chipul lui Iris rezona
-Ahaaaaa-imi zambeste el perfid-deci intelegi mult prea bine ceea ce vreau sa spun
-De unde ti-ai dat seama?
-Pe masura ce imbatranim,devenim mai puternici.O sa vezi si tu ca odata cu trecerea timpului o sa te indragostesti de noapte.O sa imbratisezi harul care ti s-a oferit si o sa inveti sa iti dezvolti toate capacitatile extrasenzoriale
-Capacitati extrasenzoriale?
-Da,dragul meu.Noi suntem exact ca oamenii,numai ca de o mie de ori mai puternici din orice punct de vedere.O sa inveti sa simti pericolul de la 30 de km,o sa inveti sa auzi noaptea cum comunica in toate formele ei naturale si astrale cu tine.Tot ce ai putut simti tu ca om,se inmulteste de o mie de ori acum cand esti....sa zicem mort
O priveam ca pe o povara,acest har,nu ca pe un dar.Daca eu in viata fiind,fiecare particula din corpul meu pulsa si suferea pentru Iris,ma gandeam acum mort fiind cum as putea rezista durerii.Mercurio din nou mi-a citit gandul.Mi-a tinut ceva timp pana cand sa ma obisnuiesc cu acest transfer telepatic.Mi-a tinut ceva timp pana cand sa invat sa permit cuiva de seama mea sa imi citeasca gandurile.
-Stai linistit,nu vei simti dragostea-imi spunea el.Nu vei simti nevoia de a face dragoste,de a manca,de a bea.Toate aceste capacitati dragul meu vin de la creier.Ceea ce ai simtit tu pentru aceea fata vine din suflet,iar sufletul tau e gol acum.Ar trebui sa stii ca nu o sa mai ai voie sa o vezi pe Iris niciodata.Chiar si-n acest moment se lucreaza la"moartea ta",cel putin in acte ma refer.Noi nu avem voie sa interactionam cu cei vii,decat daca reprezinta un interes pentru Societate.
Ce s-a inselat Mercurio atunci.Desi in tot acel proces de schimbare,fiecare faramita din mine s-a luptat fara reusita sa se mentina in viata,un singur loc insa ramasese viu si stralucitor.Acel loc din sufletul meu unde erau ochii lui Iris.Probabil erau atat de sclipitori incat tot acest blestem intunecat a preferat sa il lase acolo,nealterat.Aveam sa aflu cu timpul ca "darul"nostru se manifesta diferit in fiecare dintre noi.
Moartea mea inscenata a fost una triumfala,daca-mi permiteti sa spun asa.Fiecare om de care am fost eu apropriat in viata aceasta m-a omagiat.Valentin,Razvan,fetele din gasca mea,toti au plans atat de mult incat pe mormantul meu puteai creste o gradina din acele lacrimi.Iar Iris....nu prea mi s-a dat voie sa aflu multe despre reactiile ei,ce-i drept nici nu cred ca fusese la inmormantare,pana la urma urmei nu mi-a fost apropriata.Asa credeam.Pana la urma urmei,eu doar am fost un domn tinar care i-a tinut mana si i-a tinut de urat in zilele calduroase.Intre timp mi s-a oferit o noua identitate cu un cont in banca destul de considerabil,eram un milionar acum.
-Probabil te intrebi dragul meu Volim,daca o sa dormi in cosgiug?ma intreba Mercurio razand.Doar m-am uitat la el,asteptand un raspuns,crezand ca oricum orice intrebare din partea mea ar fi fost penibila
-Iubitule.....noi nu facem parte din cei rau famati,sa traim in canale,sa ne hranim cu sobolani si alte vietati mizerabile.Noi facem parte din aristocratie,avem destui bani incat sa ne si stergem excrementele cu ei,iar locuintele noastre au camere special amenajate,fara geamuri,izolate de razele soarelui.Ar trebui sa te invit si eu odata la mine in casa,sa vezi ce "cosgiuc" regal am,cu o lungime de 2 metrii si o latime de 1.6 m,plin de cearceafuri aduse din cele mai exotice colturi ale lumii.Noi nu suntem ca-n carti dragule,nu ne este frica de tepusi,de cruci,sau de biserica,dimpotriva.Eu unul merg ocazional la Biserica Sf Iosif,cu fiecare ocazie cand pot.Mai ales in perioada Pastelui, cand pot gasi cele mai sfinte si pure picaturi de sange.Noi dragule,repet,suntem cu totii fii lui Cain,iar oamenii pe de alta parte sunt copii lui Abel,iar noi totii suntem fii lui Dumnezeu si lu Satana deopotriva.
-Parca ai spus ca nu crezi ca in Dumnezeu,nici in Satana
-ehh,m-am lasat molipsit de spiritualitatea ta,acum ce sa fac asta e!
Am invatat repede cum mergeau lucrurile.Nu mi-a fost greu sa percep totul si mi-am indeplinit datoria pe care o aveam intrebuintata,aceea de a nota fiecare impuls sufletesc deosebit.Cutreieram nopti intregi,discutand cu oameni,citindu-le gandurile,gustandu-i.Cu timpul mi-a devenit foarte greu.Cum sa va explic?Este foarte greu cand simti ca esti intr-o depresie iar daca inchizi ochii si te uiti bine in sufletul tau nu este nimic,este ca si cum un indragostit ar sta zile intregi in casa asteptand telefonul iubitei,iar cand telefonul suna si tu raspunzi,este defapt altcineva.Asa ma simtea si eu,si ma framantam.Credeam si simteam ca relatia mea cu Iris nu ar fi trebuit sa se termine acolo,in aceea piesa de teatru.Nu mai stiam nimic de ea.Multe nopti stateam si ma gandeam ce a fost in capul ei cand am murit?Oare a suferit?Oare a regretat ceva?Oare a fost nepasatoare?Chiar si daca era nepasatoare,tot as fi vrut sa stiu.Orice particica din sufletul si creierul ei imi excita nervii mei demult apusi.Si aceea particica incercam sa o gasesc in alte femei.De multe ori stateam in cele mai selecte localuri si fermecam sute de femei cu privirea mea stralucitor de goala si de zambetul meu diavolesc.Si in acele femei incercam sa gasesc o particica din Iris,si de fiecare data primeam acelasi impuls din strafundul eul-ui meu.Imi creasem deja un proces,obisnuiam sa ies din local cu cate o fata care imi amintea mie foarte mult de ea.O aduceam la mine in noua mea locuinta ori o plimbam pe strazi pana in momentul cand o halucinam,si nu mai avea putere de gandire,de decizie.Si ma culcam cu acele femei,incercand sa ii regasesc mirosul,zambetul,saruturile.Le secam sangele incercand sa ii regasesc gustul,si de fiecare data esuam,si in acele momente, extrem de frustrat cum eram,de nervi,le omoram si le aruncam ca pe niste carpe,caci erau carpe.Nu era nici o femeie ca ea.Si de fiecare data cum le vedeam imobilizate,cu ochii scosi din orbite iar limba scoasa afara inecandu-se in propria lor baie de sange,sufeream.Pentru ele,pentru Iris si pentru mine plangandu-mi de mila la ceea ce ajunsesem.
Societatea nu imi reprosa nimic atata timp cat nu incalcam regulile mascaradei si ma tineam de munca mea.Am trecut prin niste momente oribile de-a lungul timpului sa stiti.Nu am ascultat sfatul lui Mercurio de multe ori cand mi-a spus ca nu este recomandat sa ucizi pe cineva atunci cand te hranesti cu el,deoarece toate gandurile si cosmarurile lor vor intra la tine in cap.Nu pot sa va spun cum m-am simtit dupa un timp cand tot ce auzeam erau doar tipetele si plansetele acelor dame de companie.Imi aduceam aminte fiecare particica din viata lor.Primul lor zambet,prima lor sarutare,primul act de dragoste,prima intrare in coltul intunecat.De multe ori ma dadeam cu capul de pereti,ca nu mai reuseam sa scot din cap tipetele lor,durerea lor sufleteasca atunci cand fusesera de nenumarate ori violate sau batute de catre vreun client sau peste.Intre timp m-am oprit sa fac asemenea lucruri,cred ca as fi innebunit.Ce-i drept acele preluari de memorie,daca le pot spune asa,ma faceau mai puternic,dar vezi tu,dragul meu cititor,orice drog care il folosesti te face puternic dar in esenta te slabeste si te leapada de umanitatea ta.
Multe nopti,cand terminam de scris cate ceva in "Jurnalul Sufletului"asa cum imi placea sa ii spun,ma plimbam cu Mercurio,si cu ceilalti de seama mea si discutam despre filozofie,muzica,teatru....Era o viata luxoasa si frumoasa iar harul acesta m-a invatat sa il apreciez.Dar dupa cum v-am spus mai demult,stiam ca mondenitatea este oarba si nu imi va aduce cu adevarat nici o satisfactie spirituala.In una din seri l-am rugat pe Mercurio sa ma insoteasca la o plimbare,vrand sa ii cer un sfat.
-Sa stii ca iubesc tot ceea ce noi reprezentam,luxul nostru, de ceea ce noi beneficiam.Sunt recunoscator pentru tot dar simt ca aceste lucruri sunt precum un pahar de vin bun.Este bun dar este trecator.
-Din contra dragul meu,ar trebui sa inveti ca totul nu este trecator la noi,trecator este pentru muritori,noi putem sa prelungim orice satisfactie personala pana la infinit.
-SI totusi,as da totul Mercurio,totul as da,daca ma crezi.Numai sa o vad pe ea,sa ii mai vad ochii inca odata
-Dar nimeni nu a spus ca nu poti Volim
-Nu ai spus tu ca nu avem voie sa intram in contact cu muritorii?
-Da...dar asta nu inseamna ca nu ii poti veghea,nimeni nu iti interzice sa iti satisfaci o curiozitate personala si de ce nu?inofensiva?
-Si de ce nu mi-ai spus asta la inceput?
-Pentru ca nu erai in stare sa intelegi multe,pretenul meu.Atunci daca ti-as fi spus ca ai avea voie sa o vezi pe Iris fara sa stie ca tu esti in acelasi loc cu ea,te-ai fi dus aruncandu-te in bratele ei,netinand cont de consecinte.Au trecut aproape 3 ani Volim,acum esti capabil sa judeci ce este bine si ce este rau,desi acest concept nici mie nu imi este prea familiar sincer sa fiu.Daca vrei sa o vezi pe Iris,du-te la ea,numai ai grija sa nu cumva sa stie ca esti acolo.
Cred ca nici nu l-am lasat sa isi termine propozitia,ca eu eram deja pe fuga,sa ma duc la casa ei,sa o privesc,eram nerabdator.Inca mai traia in apartamentul ei din zona Cismigiu,inca mai avea parul acela divin.Mercurio mi-a spus la un moment dat sa pretuiesc fiecare lacrima care imi va cadea,deoarece cei de seama noastra plang rareori,o data sau de doua ori intr-o eternitate.Si ajuns acolo,stateam langa patul ei,privind-o cum doarme.Cand Dumnezeu a creat perfectiunea,trebuia sa se gandeasca si la aceasta faptura mica cu fatuca de bufnita.Era cea mai gingasa fiinta care o vazusem eu pe acest pamant,si nu as fi tradat aceasta imagine pentru nimic in lume.Stateam de multe ori si o priveam,doar o priveam,imaginandu-mi cum ar fi sa o mangai in momentele alea,sa ii simt firele parului ei in palma mea palida si rece.De multe ori ii priveam ochii cum se miscau sub pleoape cand visa,incercand sa imi aduc aminte privirea ei,incercand sa imi aduc aminte de saruturile ei,incercand sa imi imaginez ce viseaza.Stateam pe un scaun aproape de patul ei si doar inchideam ochii si o priveam din interior.Imi imaginam pana si ce discutii puteam sa avem noi daca s-ar fi trezit.In acele momente tare imi era frica sa nu se trezeasca si sa o sperii,dar imi doream in acelasi timp lucrul acesta mai mult ca orice sange care mi se oferea.Oare ma gandeam,avea sa fie suparata?Uimita,fericita?,cum ar reactiona daca m-ar vedea pe mine in acele momente cand doar o priveam?Imi doream cu neputinta sa o pot transforma si pe ea in ceea ce eu eram,caci eram sigur ca numai in felul acela am sa o mai pot saruta si sa o simt in brate,dar cine eram eu sa pot sa iau o asemnea decize?Probabil a avut dreptate Mercurio cand a spus ca oamenilor le este frica de ceea ce nu inteleg,ca le este frica de o moarte nemuritoare cum suntem NOI,insa numai privirea ei adormita imi dadea fiorii,deoarece eu eram in prezenta nu numai a unei mari frumuseti dar si in prezenta a unor radiatii pline de vietate ce erau mult prea puternice pentru a le putea percepe.Ezitam sa fac vreo miscare brusca sa o trezesc,era mult prea frumoasa si nu vroiam sa o sperii,doar oftam,si in tot acel oftat,un singur imbold sufletesc m-a facut sa imi dau seama ca vor urma nopti in sir cand tot ceea ce puteam sa fac este sa o privesc.Iar imboldul acela,fata acea de inger,acel miros al ei,toate aceste lucruri mi-au dat lacrimile.In aer se simtea lipsa unei fantome si vroiam sa cred ca nimeni in afara de ea nu simtea contrastul dintre alb si alb,iar eu cum priveam cerul,vedeam distanta dintre ea si luna,si eram invidios pe ingeri ca vedeau totul dintr-un unghi mai bun unde se putea face dureroasa diferenta dintre ce-i rau si ce e bine.Si asa stateam eu pe scaunul ala stricat al ei care scartaia,prinvind-o,in lacrimi.

Capitolul 3

Timpul devenea cel mai mare dusman al meu.Cum stateam in fiecare seara sa o privesc, invatasem deja sa ii patrund in minte cand visa si puteam sa deduc intamplarile din viata ei(dat fiind ca imi era interzis sa umblu ziua,nu aveam nici mai vaga idee despre viata ei,despre sentimentele ei,despre CUM SIMTEA TOTUl).Desigur ,era o actrita destul de celebra in acele vremuri,si citeam cronici despre ea,o priveam in afise cu orele stand in fata Teatrului National,paralizat de imaginea ei dar nu mai stiam nimic despre sufletul ei.Cu trecerea timpului insa am reusit sa aflu multe despre ea.Ma visa foarte des,desi nu puteam sa descifrez totul,o simteam ca ma viseaza,dar degeaba.De un an jumate era intr-o relatie cu un regizor,si o simteam fericita,si acest lucru ma intrista da ma si bucura nespus de mult.Aveam discutii lungi cu Mercurio pe aceasta tema,tot timpul imi spunea sa renunt la ea,ca nu mai are nici un rost
-Invata sa uiti,ignoro,e cel mai bun sfat pe care ti-l pot da draga Volim
-Tu nu stii nimic Mercurio,nu stii cat de greu e sa stau sa o privesc si sa ii aud visele,sa o aud in vis cum ma cheama si eu sa nu pot fi in stare de nimic
-Intelege ca tu acum esti de alta natura,cum crezi ca ar reactiona daca te-ar vedea?Crezi ca nu o sa se sperie cand o sa iti vada fata palida,si ochii aceia negrii stralucitori?Cum crezi ca ar putea iubi ea o entitate moarta,care se hraneste de pe urma oamenilor?.
-As da orice pentru asa ceva,as renunta chiar la eternitate pentru ea.
-Nu.nu ai face asta,iti spun eu sigur.Dragule,orice sentiment care il mai ai tu pentru ea este doar o iluzie,un strigat,o fantoma a sufletului tau deja apus.
Si asta am facut,am renuntat la orice eventualitate ca as putea sa o mai vad vreodata.Pur si simplu m-am macinat in durerea mea muta,mi-am continuat moartea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Si intr-o seara am lasat totul in urma,si am imbratisat in totalitate noaptea.Ciudat.Cu ochii pe care ii am eu acum,pot vedea totul altfel.Voi oamenii poate nu ma veti putea intelege dar eu totusi o sa va incerc sa va explic,cum priveam eu cu ochii totul.Pentru mine,totul avea o viata,puteam sa disting starea unui om dupa culorile din sufletul lui,toate statuiele,strazile,stalpii de lumina,toate ingredientele noptii pentru mine prindeau viata,se miscau si imi vorbeau.Cat despre Iris,spre marea mea uimire eram intr-o zi in camera ei,se pregatea de culcare,era intuneric in camera ei si eu ma aflam intr-un colt in umbra,doar privind-o,cand deodata ii aud glasul"stiu ca esti acolo,stiu.....de ce nu imi vorbesti?de ce taci?vrei sa iti spun ca plang si regret momentul cand te-am izgonit din viata mea?urasc regretele si remuscarile,si stii foarte bine ca ai fost cel mai amar regret al meu"(incepe sa tipe plangand)-"Vreau sa te vad,Volim,stiu ca esti acolo,doar iesi in fata si lasa-ma sa te vad,te rog,daca in momentul asta nu imi apari,ma jur ca o sa te scot din suflet".Mi-am folosit toate puterile mele pentru a-mi oprii ochii sa sclipeasca,sa ma observe.Ma simtea paralizat,dar am tacut.Am stat si am tacut.Si s-a tinut de promisiune,m-a scos din suflet.Ii vedeam visele,si nu mai eram acolo,sau daca eram,eram la sectia de cos de gunoi.Ma durea enorm dar eram constient ca era singurul lucru care
puteam sa il fac.
De-a lungul anilor,am cutreierat tara in lung si in lat,si am invatat sa o uit pe Iris.De framantat tot ma framantam,deoarece cu fiecare secare,simteam cum o particia din ramasitele umanitatii mele se ducea.Discutam,notam orice stare sufleteasca iesita din comun,si ma gandeam care ar fi modalitatea cea mai buna pentru a putea ajunge in acel punct slab din om,cum sa il manipulezi,de ce sfori sa apuc.Eram rau,stiam asta,dar traiam dupa niste legi,si nu aveam incotro.Intr-o noapte plimbandu-ma pe Lipscani,imi atrage atentia un bosorog care dormea pe jos,si desi stiam sa ma fac nevazut,sa stau intr-un colt si doar sa privesc,el m-a observat,defapt m-a simtit,era orb.
-Sa stii draga tinere ca nu totii ingeri au aripi......
-Dar cum de dumnavoastra sunteti sigur de existenta ingerilor?
-Pentru ca am unul in fata mea
-Va asigur ca va inselat,nu sunt pe departe un inger.Un inger nu ar face anumite lucruri pe care eu le-am facut
-Dar baiete,tu te inseli......eu iti spun ca esti un inger.Cand stai si veghezi pe cineva,asta nu inseamna ca esti un inger?
-Dar ingerii nu cred ca iubesc persoana pe care o vegheaza
-Scuteste-ma te rog,Dumnezeu si-a batut joc de toti baiete,le-a daruit tuturor cate o faramita din Harul lui divin dar in acelasi timp,le-a daruit si cate o particica din blestemul lui.A vrut sa atinga perfectiunea,si a observat ca nu poate atinge perfectiunea doar intr-o singura fiinta,asa ca a decis sa creeze ingerii,demonii,oamenii,animalele,fiecare inzestrat cu cate o particica din harul si blestemul lui.Si da baiatule,ingerii iubesc,iubesc oamenii,fiecare inger isi are omul lui pe care il iubeste si sufera pentru el deoarece nu poate sa il atinga.Tu cum crezi ca ingerii decad?Cum crezi ca Satana a decazut?El a fost primul fiu angelic al Domnului si acesta s-a indragostit de o femeie,de o muritoate si nu s-a putut abtine sa o atinga.De aceea el acum e acolo jos,in Infern,deoarece s-a simtit neindreptatit.Si pe bune dreptate,fiul meu.Oricine iubeste trebuie sa fie lasat lasat in pace,el a avut o soarta teribila si acum incearca sa se razbune pentru ghinionul pe care l-a avut.Ia spune tu baiete,cum o cheama?
-Iris o cheama,din pacate nu am ce sa fac,m-a izgonit din sufletul ei,zarurile au fost aruncate
-Nu este asa tinere,crede-ma!!Daca o femeie te-a iubit vreodata ,nu vei disparea niciodata din ea,pur si simplu te va incuia in Cufarul de amintiri din sufletul ei iar daca tu vreodata vei decide sa invii totul,cheia este acolo,in sufletul tau,depinde numai de tine sa gasesti cheia, sa gasesti cufarul.Prietene,scuza-ma ca ti-o spun,nu fi prost,nu sta aici de vorba cu un batran nebun,du-te la ea,deschide cufarul,du-te.Viata e prea scurta sa ti-o irosesti
Am decis sa il las pe batran sa vorbeasca de unul singur,desi fiecare cuvant care mi-l spunea ma macina,eram sigur ca el nu intelegea nici un sfert din totul ce se petrecea in mine pana cand mi-a spus un lucru ce m-a facut sa imi daram zidul propriei mele ignorante jos
-Poti pleca baiete,nu esti obligat sa ma asculti,tine minte viata e prea scurta,si nu este vorba de viata ta aici,ci de a ei
-Dar de unde stii dumneata ca si viata mea nu este scurta?
-Te rog,va miros de la un kilometru,puteti cu pudoarea noptii pe hainele voastre.,va urasc.Va iubesc dar va si urasc,pentru ceea ce sunteti
-Daca ne urati atata de ce ati insistat sa ma ajutati cu un sfat?
-Oi fi eu orb,baiatul meu,dar vad totul mult mai bine decat ti-ai putea imagina.In tine am simtit ceva diferit.Tu nu esti ca ceilalti si nici nu vei fi.Nu ai acceptat imbratisarea cu totul.O parte din tine inca mai este vie si inca mai incearca sa iasa afara,sa se zbata,asculta-ma bine ce iti spun,in afara de voi nimic nu este vesnic,asa ca nu irosi nimic,absolut nimic.
Am stat toata seara si m-am gandit la ce mi-a spus batranul acela,sunt o fiinta foarte influentabila,recunosc asta,cu tot caracterul meu puternic,nucleul este slab si credul.Ma macinau si cuvintele lui Mercurio si a acestui domn orb.
Intr-o seara stateam pe balustrada ei si ii priveam trupul gol cum se plimba prin casa.Cand s-a asezat in pat,si a inchis ochii,am decis sa risc totul,sa imi pierd sensul in Societate,sa pierd totul.Am spus-o mai demult si o repet si acum ca eram in stare sa renunt la eternitate pentru un moment cu ea.Inchizand ochii,mi-am apropiat gura de urechea ei si i-am vorbit.
-Sopteste,sopteste-mi nimicuri dulci.Sunt doar eu. Fereastra este deschisa, iar atmosfera este perfecta.Te vad insa cu alti ochi. Imi e greu, imi e foarte greu. Mai tii minte cand ne-am intalnit? Era o noapte exact ca aceasta. Copacii, au ramas la fel, casele sunt putin mai roscovite…noi…noi ne-am transformat in ceva care ne cam depaseste.
Sunt intr-o perioada ciudata…ma simt ciudat..totul e ciudat…Am nevoie de tine acum mai mult ca oricand ca sa pot sa inteleg totul. De ce nu mai esti aici? De ce incerci sa te ascunzi in spatele unei masti infecte?
Crezi ca nu te stiu cu adevarat? Crezi ca nu te simt?Ce vrei sa imi demonstrezi.?Mi-e dor de tine.
A deschis ochii si m-a privit,cu ochii inlacrimati si speriati,inca mai avea acea stralucire,trecusera aproape 4 ani,dar stralucirea aceea in ochii ei tot acolo era.
-Niciodata nu ai sa stii tu cate nopti am asteptat momentul asta-imi spune ea
-Niciodata nu ai sa stii tu cate vietii am in capul meu in incercarea de a imi indeparta din gand momentul acesta.
-Imi cer scuze Volim,nu vreau sa stiu ce esti,cum de esti aici langa mine,cum de nu esti in mormant,probabil visez,nu ma intereseaza.!Vreau doar sa traiesc visul asta,sa nu am remuscari mai tarziu ca nu o sa il materializez
-De cand te-am parasit,am stat noapte de noapte doar privindu-te imaginandu-ti ochii cum ar sclipi daca s-ar fi uitat la mine
-Te-ai schimbat.Esti diferit,te simt dar in acelasi timp,tot ceea ce simt e doar un gol,ce ti s-a intamplat?
I-am spus ca numai conteaza si am sarutat-0.Si-n timp ce o dezbracam mi-a spus ca este la un pas de al intelege pe Iisus,si mi-a luat bratul si mi l-a pus pe pieptul ei.I-am mangaiat fata,i-am pupat ochii,i-am pupat toata perfectiunea din corpul ei.O tineam strans in brate,amandoi plangand intr-o stare perpetua de placere.Gemetele ei de durere si placere imi colorau obrajii,imi dadau viata la palida mea infatisare.Si-n acel moment mi-a soptit la ureche un lucru ce m-a facut sa o strang in brate si mai tare si sa nu ii dau drumul.
-Seara asta vreau sa fie ultima seara cand am sa te vad,vreau sa te uit,numai suport,te iubesc dar nu se poate,nu o sa pot rezista o vesnice in suferinta asta placuta.In momentul acela cu unghia mea i-am taiat o vena si mi-am pus in palma un strop din sangele ei si l-am luat in gura,am inchis ochii si am savurat fiecare moment din acel gust cald si sarat,dupa care ne-am uitat unu la altul in ochi ca si cum ar fi ultima oara.M-am uitat in ochii ei si incercam sa pretuiesc fiecare moment la fel ca si in ultima mea zi de om cand am privit ultimul meu rasarit de soare.Intr-un sfarsit am inchis ochii,i-am sarutat fruntea,incercand sa ii dau cel mai dulce si amar sarut care putea un om sa ii dea unei femei pe frunte si am plecat,fara sa imi spun la revedere.

Capitolul 4

Ani intregi am umblat in lume,am vizitat orase,Paris,Londra,New York,Moscova,Buenos Aires,Cairo,Roma(si da este adevarat cand se spune ca toate drumurile duc spre Roma,depinde numai de fiecare daca isi acepta"Roma-ul"lui si il imbratiseaza).Am auzit despre Iris ca se casatorise cu regizorul acela deoarece era un om bogat si o putea propulsa unde dorea ea.A facut doi copii cu el dupa care a lasat-o cand a devenit batrana.Nu am descoperit nimic interesant in toti acesti ani.Peste tot era acelasi lucru dar imbracata intr-o alta haina.Au trecut aproape 60 de ani de cand imbratisasem acest blestem,si pot spune ca analizasem sufletul uman destul de mult ca sa pot sa devin eu Insumi o Enciclopedie de suflete,deja devenisem un membru important in Societate si restrictiile in privinta mea erau reduse.
Intr-o zi,poate din plictiseala,poate din curiozitate,m-am intors acasa,in Bucuresti.Desi totul era mult mai "grii"daca pot spune asa,exista o monotonie romantica in toate lucrurile.Eram curios cum mai arata fostul meu apartament din Aviatiei.Acum era doar o cladire parasita,plina de praf si de vietati marunte.Analizam fiecare perete,fiecare detaliu nu imi scapa,si cum priveam totul in noaptea aceea,privirea la un moment dat mi-a devenit atintita asupra ferestrei unde stateam eu demult cand priveam trecatorii si cei care isi petreceau timpul in "Le Poussin Bleau" .Si ghiciti pe cine vad eu acolo?Stand la fereastra mea veche,o priveam pe Iris,femeie batrana.Parea cea mai trista femeie din lume cand se uita in paharul ei ,de parca era invidioasa pe aceea apa ca acelasi lichid care se afla si-n ea si nu putea sa il scoata afara.Singura mea miscare in acel moment a fost un ranjet care putea fi interpretat intr-o mie de feluri.
La un moment dat ma aproprii de ea si ii spun:
-Uitate in spatele tau,uitate in spatele tau!,o vezi pe femeia aceea stand singura la masa?Cea cu poseta verde?cred ca este cea mai trista femeie din lume
-Au trecut aproape 65 de ani de cand ne-am cunoscut noi,si tu ai aceasi infatisare,aceasi fata de copil rasfatat si perfid
-Nici nu stiu daca ar trebui sa iti multumesc sau sa imi cer scuze
-Nici una nici alta.....doar vroiam sa stii ca te apreciez
-Am mers in toata lumea,si tot ce era in mintea mea era numai zambetul tau,iar acum uitate la tine,singura plangandu-ti de mila,urata si batrana.
-Mai bine...
-Nu e deloc mai bine Iris,ai avut un suflet mare si frumos care probabil numai eu l-am vazut.Trebuia sa il scoti la iveala mai mult,sa nu iti fi fost atata teama ca vei suferi,de fiecare data cand ceva bun se apropria in viata ta,de aia ai ramas singura.Te-ai izgonit pe tine in primul rand,te-ai acoperit cu o masca,si dupa i-ai izgonit si pe ceilalti din jurul tau.
-Sa stii ca inca si acum imi aduc aminte gustul buzelor tale,Volim,si de fiecare data cand inchid ochii si imi amintesc imi este aproape greu sa nu ii deschid inlacrimati.Ai fost cel mai dulce regret al meu
-Iar tu cel mai amar regret al meu,viata nu e niciodata cinstita cu noi Iris.A trebuit sa fac inconjurul lumii si sa ma uit in ochii milioanelor de oameni ca sa imi dau seama de asta.
-Iti multumesc Volim ca ai venit in seara aia la mine.Daca nu veneai in seara aia la mine,imi incheiam viata,nu mai suportam ideea ca nu ti-am spus la revedere
-Daca iti aduci aminte eu nu ti-am spus la revedere cand am plecat,stiam bine ce stiu.Ma uit acum la tine Iris si tot la fel de frumoasa te vad.Te privesc cu admiratie,invidie si dragoste in acelasi timp Iris.
-Cum asa?toate 3 in acelasi timp
-Da draga.......te admir pentru ca esti batrana si orice lucru care are o vechime emana un sentiment de respect.Invidie deoarece eu niciodata nu o sa pot sa fiu batran ca tine si dragoste deoarece ma uit la tine, te vad batrana,cu riduri peste tot,nearanjata,parul alb,mustati si tremurand din toate incheieturile si cu toate astea tot te iubesc ca in prima zi.Ai insa aceiasi ochi.Aceiasi ochi care odata aduceau ploaia ca sa atraga atentia lumii intregi prin ce suferinte trec.
-Vrei sa mai facem o plimbare de dragul vremurilor trecute?ma intreaba ea,iar eu o aprob
Ne-am plimbat toata seara,pe aceleasi strazi in care noi ne cautam sufletele si nu le gaseam.La sfarsitul plimbarii mi-a spus ca viata ei deja s-a secat,ca s-a mentinut in viata pentru acest ultim moment si m-a rugat sa ii curm suferinta atunci,pe strada Fericirii.Am refuzat-o desi o simteam cu totul-gand trup si suflet.Si avea dreptate,era prea singuratica,prea multa suferinta pentru un om muribund,era la fel ca un cal impuscat ce se uita in ochii tai si te implora sa-i alini durerea de tot,era mizerabila si imi era mila si scarba de ea in acelasi timp.In acel moment,asa batrana cum era ea,am sarutato pe buze,pe frunte si mi-am luat la revedere de la ea.Dupa care i-am troznit gatul cu o satisfactie de nedescris,deoarece ea a fost rodul tuturor suferintelor mele.Ma uitam foarte atent la ochii ei deoarece avea sa fie ultima oara cand aveam sa ii vad ochii,acea a fost ultima mea picatura de umanitate care a murit odata cu ea.
Mercurio imi spusese mai demult ca un vampir plange o data sau de doua ori intr-o eternitate,in momentul cand am omorat-o pe Iris,am plans pentru a treia oara de cand sunt nemuritor.
Din cate auzisem ,Mercurio era undeva prin China acuma,incercand sa intre in contact cu spiritualitatea budista,gustand din bufetul lor calugaresc,daca pot spune asa.
Au trecut 200 de ani de cand nu am mai vazut-o pe Iris,si pot spune ca ochii ei in capul meu si acuma stralucesc ca in prima zi.M-am plictisit de Eterninate,de viata ,de lux,de schimbari,de tot m-am saturat.In fond si la urma urmei nici o schimbare nu imi mai excita"curiozitatea".Toti oamenii sunt si vor fi la fel pana la sfarsitul lumii,daca acesta va veni vreodata.
Au trecut aproape 200 de ani si este primul lucru care l-am scris cu o pretentie artistica de la piesa "Marioneta".M-am gandit ca poate si aceste inscrieri ale mele vor ajunge intr-o zi sa fie de mare valoare.Toata noaptea am stat si am scris,si m-am gandit la tot.La fostii mei colegi de liceu,la toate fetele care le-am cunoscut vreodata,toti pretenii mei luxosi care m-au ajutat sa devin un om mai instarist,la Mercurio cu discutiile lui filozoficie despre divinitate,vampiri si om,la batranul acela orb care a fost singurul lucru bun in toata existenta mea sumbra si intr-un final...m-am gandit la ea,la felul cum imi soptea nimicuri dulci in noaptea aceea,la felul cum gemea,la felul cum se misca,la felul cum plangea,cum imi striga numele,cum ma privea.
Dupa 200 de ani totul este foarte vag in capul meu.Sunt doar niste ramasite care incetul cu incetul se scurg,pana cand vor deveni imagini albe in capul meu.As fi putut trai cu ideea ca o sa imi pierd toate aceste imagini din capul meu,daca nu ar fi de imaginea ochilor ei,singurul lucru care m-a mentinut in viata atunci cand moartea m-a patruns.Imaginea ochilor ei va fi pierduta pe vecie,iar eu Volim voi deveni altcineva.Insa mai este o sansa sa ii pastrez privirea in sufletul meu.Si asa stateam la fereastra mea veche din Aviatiei din nou,si ma uitam la cer,pentru ca asteptam ca ochii lui Iris sa apara in orice moment.Imi aduc aminte ultima oara cand am vazut razele soarelui,imi aduc aminte ca acel rasarit de soare m-a ajutat sa pastrez ultima sfarama din vietatea mea,deoarece in soarele acela galben,tot ce puteam vedea erau numai ochii ei.
Si uitati-ma pe mine,o mortaciune vie care plange pentru a patra oara intr-o eternitate,cu fiecare lacrima transformandu-se in cenusa,uitandu-ma pentru ultima oara la ochii lui Iris.Si in toata aceasta suferinta inflacarata,eu tot ceea ce faceam era sa ranjesc,deoarece in 200 de ani nu mai vazusem lumina cerului.Si radeam,pentru ca in fond si la urma urmei voi avea ochii ei mereu in sufletul meu de acum incolo,si rasul meu crestea din ce in ce mai tare pe masura ce ardeam iar eu eram in sfarsit fericit.Radeam de toti,radeam de Dumnezeu ca nu a reusit sa ma blesteme si pe mine,radeam de Diavolul care ma astepta in INFERN ,deoarece eu am cunoscut iubirea si el nu,radeam de Cain ca nu a gasit niciodata Lumina si de Abel ca nu a gasit niciodata Intunericul,radeam de Iris,deoarece eu inca eram aici si ea era moarta si tot ma gandeam la ea.Radeam de toti deoarece toti erau niste prosti care doar si-au ignorat mult prea usor la primul obstacol fericirea pura si adevarata.Si stand acolo la fereastra mea in flacari,mi-am vazut eternitatea pentru ultima oara,
arzand in ULTIMUL MEU RASARIT DE SOARE.

NIMICUL

Este o poveste inspirata din fapte ABSOLUT REALE.... o realitate cruda si nesimtita combinata cu o Fantezie si mai nesimtita... in orice caz o sa iti placa. ;)
NIMICUL de DANI IONESCO


Capitolul 1


Era o zi de aprilie,nimic nu se intampla in mod special,nimicul pot zice ca era cuvantul cheie,tot timpul am crezut ca tot ceea ce nu poate fi zis in cuvinte si nu gasim un raspuns e un mare NIMIC care ne bantuie sufletele de fiecare data cand ploua afara sau noaptea cand bate vantu si copacii danseaza In fine....era o zi de aprilie,caldura deja devenea insuportabila,strazile din nou pline cu masini care parca se topeau pe strada.Oamenii erau transpirati si se intreabau cu ce au gresit ei in viata de trebuiau sa suporte o asemenea caldura(care defapt venea de la monotonia si de la singuratea din sufletul lor,ciudat cum caldura scoate ce-i mai urat din om).sincer nu ma interesa nimic,eram tanar,aveam 20 de ani,eram doar un pictor talentat care incerca sa scoata un ban incercand sa vanda doua trei tablouri,cu speranta ca intr-o zi,creatiile mele vor ajunge intr-o galerie vestita,ma rog....orice om are dreptul sa viseze pana la urma urmei,nu ma blamati.Si in acea zi imi aduc aminte ca a fost prima oara cand am simtit ca Nimicul imi raspunde,a fost un sentiment ciudat,in toata caldura acea sufocanta am simtit o raceala cuprinzandu-mi tot corpul si am realizat in momentul acela ca in curand ceva "special" mi se va intampla,si asa a fost,dar ajungem si noi acolo,incetul cu incetul.
Dupa multi ani in care am tot incercat sa ma afirm cu pictura,in sfarsit mi-a venit o recompensa;am castigat un concurs pe tara si mi s-a oferit sansa de a studia Artele Plastice la Bucuresti,la o scoala vestita care promova tinerele talente romanesti in Europa.Am ajuns in Bucuresti si nu prea mi-a placut atmosfera din acest oras,totul prea mecanizat,prea meschin,prea ascuns totul,prea mascat......dupa mult timp am invatat sa iubesc acest oras dupa ce am dat jos masca sa vad frumusetea in toata mizeria asta de oras.Cum am iesit din Gara de Nord,un vagabont de pe strada , la vreo 60 de ani cu barba semi alba ,obrajii murdari,haine rupte si o sacosa in care tinea "averea"vietii lui s-a uitat la mine cu ochii lui albastrii ciudati si curati si mi-a spus:"stii unde te aflii?bine ai venit in jungla ..."la inceput nu am inteles ce a vrut sa zica dar cu timpul mi-a revenit vocea lui in cap ca un ecou de atatea si atatea ori.
Acel concurs care l-am castigat mi-a oferit un loc in acea scoala recunoscuta,o bursa si un apartament in care sa locuiesc prin zona Drumu Taberei impreuna cu inca doi studenti din Sibiu si Brasov.Am ajuns la apartament,am facut cunostiinta cu cei doi colegii ai mei,George era din Sibiu si MIhai din Brasov.Am stat cu ei sa despachetam si dupa sa asteptam sa se faca ora 19 ca sa ajungem la Scoala de Arte pentru deschidere,doi tipi foarte haiosi,Mihai si George.Deja imi imaginam cum sa o fie sa stau cu acesti doi oameni sub acelasi acoperis timp de 2 ani de zile,Mihai,un tip foarte serios si linistit,nu prea ii placea soarele,nu prea ii placea noaptea,nu prea ii placea nimic in mod special decat sa picteze si sa fie in stare sa se intretina in jungla.George pe de alta parte era un tip cu o pofta enervanta de viata as putea spune.Vroia sa traiasca totul de parca viata ar fi ca ultima cina pe care urma sa o ia.Eu unul eram multumit cu cei doi,asa poate casa obtinea un fel de echilibru,credeam foarte mult in filozofia yin-yang.
Cat despre scoala nu prea cred ca are rost sa va povestesc cum a fost sau ce urma sa invat.Pe mine nu ma intereseaza sa stiti cu ce mi-am ocupat eu timpul pe acest pamant si ce am invatat,v-as plictisi si sincer nu asta doresc,eu vreau sa va fac sa intelegeti ce s-a intamplat in sufletul meu in tot acest timp si ce s-a intamplat in sufletul ei,......Ahhhhhhhhh!!!!nu v-am spus?imi cer scuze cat de nepoliticos din partea mea sa omit cel mai important lucru din acest jurnal.Dupa vreo trei saptamani de la deschiderea Scolii,am intalnit o fata,o chema Dana,era cu mine in clasa,era blonda,avea ochi negri si un corp perfect,nu era nici slaba nici grasa,nu era urata si nici nu era frumosa,era interesanta,era...cum sa va spun eu voua ca sa intelegeti?era.......era..... Perfecta si cu timpul am inceput sa o cunosc mai bine,si sincer tot am fost scarbit de personalitatea ei,pacat..... ,un corp atat de frumos si un suflet atat de urat.Era genul de fata caruia ii placea viata,dar nici habar nu avea ce inseamna asa ceva,ii placea sa petreaca noaptea,masinile,luxul,tot ce era material,nimic spiritual,sau cel putin asa mi-a last impresia.NU ne-am intels de la inceput.Era de ajuns sa ne salutam ca sa ne certam.Eu ii provocam scarba si ea imi provoca mie scarba,eu priveam viata din interior,imi placeau lucrurile care nu puteau fi spuse ,doar simtite si ei ii placea tot ce era exterior,ce avea un pret(preferabil la reducere).Era genul de fata care era cu un baiat numai ca sa se amuze,de aia ma feream de ea,pentru ca desi era atat de falsa si de superficiala,simteam ca avea ceva ce
m-ar seduce si as deveni si eu o jucarie,asa ca m-am abtinut sa imi deschid sufletul fata de ea,sa fiu amabil cu ea,am pastrat o anumita raceala vizavi de ea,am stiut ca asa e mai bine,eu tot timpul m-am considerat diferit,de ce sa fiu acum la fel ca ceilalti baieti?de ce sa cad in plasa unei tipe care chiar nu merita......sau cel putin asa credeam.

Capitolul 2

15 aprilie 2002

Dupa ce am terminat orele intr-o zi de miercuri,am mers cu George si Mihai la o bere.Am decis sa mergem in Romana,sa cautam un loc unde sa ne relaxam.Am gasit o cafenea,Downtown,destul de eleganta cu un aer interbelic si ne-am simtit bine din prima acolo.George deja tintise o chelnerita,o tipa foarte draguta cam de 22 de ani pe care o chema Elena.Din prima clipa cand l-am vazut pe George,mi-am dat seama ca este nebun dar chiar eram curios ce limite avea nebunia lui.a cerut un pix si o foaie de la bar si s-a retras intr-un colt,doar privind-o pe Elena si la foaia lui si la ce facea el acolo.Chiar imi starnise curiozitatea,ce oare avea de gand sa faca?Mihai foarte sceptic mi-a spus"parca si vad cum o sa ii scrie niste versuri pe foaie de o sa "o dea pe spate" si un numar de telefon pe spate,ce cliseic.....vrei sa vezi ca asa o sa faca?".Eu sincer eram mai rezervat ca mi-am dat seama din prima ca George este un tip imprevizibil,si chiar eram curios ce miscare va face.Inainte sa ii dea foaia in caietelul cu nota de plata,ne-a aratat-o,era chipul ei cu o lacrima ce ii cadea pe sani,iar lacrima devenea o flacara atunci cand ii atingea sanul drept,in josu paginii scria"eu sunt in ochii tai",dupa care am plecat.Elena a luat foaia si ne-am uitat toti la ea cat se intorcea spre bar si am vazut cum a ranjit un pic,si dupa ma uitam la George ce ranjet demonic avea in el.Pacat...,eu niciodata nu as fi in stare sa fac asa ceva.
Mai spre dupa-amiaza am decis sa ma plimb prin parcul Herastrau de unul singur,sa stau pe o banca,sa privesc lumea cum vine si cum pleaca,sa le analizez fetele,sa ma uit in sufletele lor.Aveam un sentiment ciudat in mine deoarece atunci cand te uiti in sufletul cuiva exista riscul sa captezi pe moment tot ceea ce acei oameni simt ,si in mine era un coctail de sentimente straine dar care intr-un fel sau altul imi erau cunoscute.Si cand am decis sa plec,un doberman negru incepe sa ma latre si eu normal mai fricos din fire incep sa fug,si fugea dupa mine,a inceput sa ma muste,mi-a rupt hainele,m-a muscat de cur asa de tare incat am inceput sa scot sunete ca in filmele western cand indienii porneau la atac.Mai aveam un pic si aratam ca vagabondul acela din Gara de Nord,si cine m-a salvat?o tipa foarte draguta,bruneta,cainele era al ei.Dupa ce a tipat la el si l-a luat de pe mine,si-a cerut scuze si s-a oferit sa ma ajute.A fost un moment ciudat cand m-am ridicat de jos,m-am uitat in ochii ei si am vazut atata bunatate incat orice durere fizica care o aveam pe moment s-a dus,si am profitat de postura mea de victima si am incercat sa smulg o plimabare cu ea.O chema Andreea,era studenta la ASE,ii placeau perele,inghetata de vanilie,plimbari seara de una singura si conversatiile lipsite de sens.Nu pot spune ca ma indragostisem de ea desi era posibil pentru ca nu mai cunoscusem acest sentiment,dar ma facea sa ma simt bine in pielea mea.A fost o plimbare scurta,......de vreo 2 ore.....in care am vorbit cam despre totul posibil si imposibil si atunci am reusit imposibilul,am obtinut numarul ei implicit o a doua intalnire.Am ajuns acasa si le-am povestit pretenilor mei totul si s-au amuzat.
Totul mergea bine,chiar prea bine,totul capata un sens,imi placea unde ma aflu,unde ma indrept,nu ma mai interesa Nimicul....


*)&^%%&)^((

16 mai 2002

Nu am mai scris de ceva timp in Jurnal,nici nu am avut timp,Andreea a devenit pretena mea si majoritatea timpului liber mi l-am petrecut cu ea,am si fost foarte ocupat cu scoala,am avut de pregatit o pictura,lucru ce m-a epuizat.
Totul mergea bine,ieseam in fiecare sambata seara cu Andreea si cu George care se "imprietenise"cu Elena,si mergeam in Regie,sa dansam(desi nu eram genul de om sa am o viata de noapte,faptul ca eram langa Andreea,nici nu ma interesa,imi oferea un sentiment de echilibru si imi era de ajuns).La un moment dat ies din club,sa fumez o tigara afara,sa ma racoresc un pic,iar la o terasa nu prea departe de clubul nostru vad pe "scumpa mea" colega de clasa Dana,impreuna cu prietenele ei,la un pahar de snobism.La un moment dat m-a vazut si i-am facut cu mana,iar ea mi-a facut semn sa vin spre ea.M-am dus,am pupat-o si am facut cunostiinta cu prietenele ei.A vrut sa imi aduca aminte ca luni sa aduc un portofoliu pe baza careia se va realiza un proiect pe clasa.I-am multumit pentru instiintare si am plecat,hmmm....ma credeti ca mi s-a parut amabila de data asta?,colega mea cu nasul pe sus mi-a dat un sentiment ciudat care m-a facut sa zambesc,in fine...atunci nu ma interesa.Mi-am stins tigara si m-am dus inapoi in club.

Capitolul 3

28 noiembrie 2002

Ciudat cum relatiile sunt create si dupa dispar,cum sentimentele se rascolesc in tine si dupa dispar.Zile,saptamani,ani stai si te sufoci si suferi sau savurezi un sentiment,fie el dulce sau amar,si dupa intr-o clipa neasteptata,totul devine atat de gol,si-n acel gol apare o pictura din tine care iti umple "paharul"din nou si revi la starea de normalitate.Desigur,dupa ce infigi cutitul in rana,tot ce mai ramane e o cicatrice,asa si in viata de zi cu zi si in dragoste la fel.Andreea mi-a lasat o asemnea cicatrice.Ciudat....,ce frumos poti vedea o persoana la inceput cum te zbati sa o impresionezi si dupa cand se arata in adevarata ei forma esti dezgustat,si tu incerci sa te distantezi iar aceea persoana devine din ce in ce mai obsedata de tine deoarece odata ce o femeie si-a aratat sufletul,greu mai scapi de el.Multi dintre noi incearca si de multe ori nu reusesc sa vada sufletul,adevarata fiinta a unei femei,.Asa a facut si Andreea,dupa 5 luni de armonie si tandrete,am inceput sa o vad asa cum e ea,o fata speriata, mediocra,care nu simte nimic si care doar incearca prin altcineva sa isi gaseasca echilibrul ei interior(cam egoist nu credeti?),si eu nu am dorit asa ceva,eu am dorit o femeie si o relatie exact ca in filme,dar cand filmul e viata,greu poti gasi un film intr-un film,si un personaj pe masura asteptarilor mele.Toamna asta este o perioada trista,parca tot ce a fost frumos pana acum se distruge,si George cu Elena au fost in aceasi situatie,numai ca George desi iubeste viata,nu o simte deci nu ii va fi greu sa o uite pe Elena.Nu va fi ca mine,sa stea singur in camera sa planga,sa se intrebe de ce totul nu e la locul potrivit,sa planga pentru superficialitatea frumosului si a beatitudinii dragostei,sa planga pentru omul care a crezut ca l-a iubit timp de 5 luni,sa planga pentru ca stie ca suferinta lui nu va fi niciodata la fel de mare in comparatie cu ceea ce va simti cel care a fost parasit.Dar pana la urma urmei ,nu se pot face asemenea comparatii,nu poti compara o suferinta cu alta.Fiecare suferinta e aparte si dureroasa si inteleasa numai de cel care o poarta,iar acesta a fost un alt motiv sa sufar,am suferit pentru mine,am suferit pentru ea,am suferit pentru amandoi,am suferit ca nu i-am inteles durerea si nici ea pe a mea.Dar orice inceput trebuie sa aibe si un sfarsit,iar suferinta mea care se numea "universul Andreea" am inchis-o intr-o cutie din mine si aruncata in depozitul amintirilor si mi-am continuat viata.Numai cand bate vantul mai trag catre o privire catre acel depozit pentru ca atunci se aduna praful,si atunci simt Nimicul.

)&^%%&)^(( *


20 decembrie 2002

A trecut aproape o luna de cand nu am mai scris ceva.Multe nu s-au intamplat,am trait in ignoranta eului meu si mi-am vazut de prima si ultima mea dragoste-pictura,si am ajuns chiar foarte bun,cel mai bun din clasa chiar pot spune,iar toti colegii ma apreciau,chiar si draga Dana,care inainte nu o puteam suferi,pot spune ca acum ne vorbeam,ce-i drept la un nivel de complezenta,dar era destul de dragut.Cu timpul am ajuns sa ma imprietenesc cu aceasta fata cu aere de vedeta,ce-i drept ma atrageau aerele acelea ca nu erau de prost gust,erau misterioase,lucru ce intr-un fel ma intriga ma facea curios sa aflu ce e sub acel mister.......
Intr-o zi am pornit cu toata clasa intr-o excursie la Sibiu la o galerie de arte.Am mers cu trenul,si in tren a fost un haos foarte amuzant,ne-am imbatat toti si am inceput sa povestim lucruri fara sens si ne simteam toti foarte aproape unu de celalalt,singurul lucid era Mihai care statea la geam si incerca sa deseneze toate obiectele in miscare .De George nu mai spun,sincer la un moment dat nici nu l-am mai vazut,probabil a adormit cu vreo fata din clasa in vagonul cu bagaje.Imi placea atmosfera in care eram,ma facea sa ma simt un om normal,si imi placeau toti ca erau haiosi,sinceri si foarte sensibili si foarte apropriati pe moment mie,desi stiu ca dupa cateva ore,toti vor realiza ce penibili au fost,lucru ce ma intrista dar ma si incanta in acelasi timp.
Si in acel val de rasete si de atmosfera de veselie,o observ pe Dana,lucida,amuzandu-se de starea de spirit a colegilor nostri si decid sa ma duc sa stau un pic de vorba cu ea,sa ii mai patrund un pic in suflet,sa mai aflu cate ceva....
"-ce-ai draga,de ce nu stai cu noi?,sau noi plebea nu te meritam,?"a inceput sa rada
- ce rost are?ce rost are sa ma imbat sa vorbesc cu oameni care chiar nu au nimic in comun cu mine si dupa cateva ore sa ma gandesc ce oare am gasit eu atat de placut in acele persoane?nu pe bune acum......prefer sa stau singura sa ma amuz.(m-a surprins faptul ca are ceva minte in cap si ca vede totul diferit,,,in felul ei,enervant dar si placut in acelasi timp)
-da tu crezi ca toata viata,un om trebuie sa fie retinut?de la Mihai ma asteptam la asa ceva,dar de la tine in nici un caz,haide ma,nu fi....bea si tu un pic,prosteste-te,invata sa iti placa si tie sa fii uneori penibila,e chiar dulce
-crede-ma ca stiu indeajuns si nu imi mai trebuie,am gandit si eu la un moment dat la fel,ca viata merita traita pe moment si ca tot ceea ce conteaza e doar prezentul dar vezi tu....am iubit pe cineva,ii se spunea Dodo,si era intruchiparea Momentului si dupa un mic flirt am decis sa fac ceea ce simt pe moment si m-am culcat cu el(inima a inceput sa imi bata mai rapid desi nu stiam de ce,nu e prima fata care-mi vorbeste despre asa ceva)si dupa s-a ridicat din pat si mi-a spus ca pot pleca,ca a castigat pariulu..si multe alte intamplari mai mult sau mai putin asemanatoare,mai mult sau mai putin in legatura cu baieti.Nu vreau sa crezi acum ca refuz sa ma distrez cu voi ca s-ar putea sa ma imbat si sa ma culc cu unu dintre voi dar am realizat ca tot ceea ce gandim pe moment ramane doar pe moment,si ca nu ne gandim la consecinte,si nu am chef sa am remuscari,remuscarile sunt ultimile lucruri pe care mi le-as fi dorit"
raman un pic mut deoarece nu stiu ce vorbe as putea spune sa nu para stupide,dar totusi i-am spus un singur lucru
"-vezi tu mai....eu te-am chemat la noi ca sa nu plangi cand vei fi batrana
-adica?(foarte nedumerita)
-am vrut sa vii sa te distrezi sa mai sterg de pe lista ta un regret minor si nesemnificativ dar care are tot un efect dureros.
-si partea cu"batrana"unde intra aici?
-cand esti batran,Dana,de abia atunci iti amintesti de toate lucrurile marunte si nesemnificative care viata ti le-a oferit si tu le-ai refuzat,si incepi sa plangi.Sa nu crezi ca am gandit ca daca te chem acolo cu noi,nu o sa mai plangi cand vei fi batrana,stai linistita,plansul va fi inevitabil dar macar o lacrima pot opri"
s-a uitat la mine cu niste ochi atat de ciudati,de parca dintr-un rahat de pe strada,am devenit rahat alimentar,ceva comestibil sufletului ei,ma rog am pupat-o pe obraz si i-am spus distractie placuta in continuare si m-am intors la "pretenii mei de suferinta",am mai baut un pic,l-am cautat pe George(era in vagonul de bagaje,dupa care l-am trezit si l-am dus la locul lui si dupa am tras un pui de somn).
Ajunsi la Sibiu,ne-am relaxat,totul foarte frumos,oras foarte frumos si civilizat,nu are rost sa va descriu cum era orasul ca nu cred ca v-ar interesa.Daca va intereseaza orasul va cumparati un bilet de tren,avion sau autobuz si va duceti sa vizitati orasul,eu nu scriu aici un ghid turistic ci unul sufletesc,pe care oricum nu l-ati intelege...Asa,deci revin...la Sibiu,dupa ce am despachetat si ne-am relaxat cateva ore,ne-am intrunit toti sa mergem pe jos catre galerie,ca sa admiram privelistea.Toti erau intr-o stare de mahmureala,dar am fost placut surprins sa vad ca nici unul nu a regretat seara de dinainte,lucru ce m-a facut sa ma uit spre Dana si sa ii spun ceea ce am realizat,dar am zis ca nu are rost sa bat campii si sa o deranjez,vorbea cu George......
La un moment dat Dana intreaba daca are cineva o tigara,vazand ca nimeni nu se ofera ii ofer eu si ii dau pachetul.Deschide pachetul si se uita uimita de parca nu ar fi vazut o tigara ci un cadavru intr-un portbagaj,si dupa imi spune"esti prima persoana care imi ofera ultima tigara din pachet".Felul in care ma privea m-a facut sa am fiori,parca am inceput sa vad o parte din acel NImic in ea,si nu stiu de ce(Nimicul uneori se regaseste in cele mai stupide momente),i-am suras si am vrut sa ii spun da am preferat sa tin in cap ce aveam de spus...faptul ca era prima persoana care imi provoaca fiori dulci dintr-un lucru marunt.Cine zice ca fumatul aduce numai rele e un prost.....poate ar trebui sa ii ofer si celui care zice asta ultima mea tigara...oare aceea persoana ar intelege?oare ar avea acelasi efect?


Capitolul 4

19 februarie 2003

"La multi ani"-m-am saturat sa zic fraza asta tuturor,parca in perioada asta e noul "buna",m-am saturat sa tot o spun.De ce sa ii doresc eu cuiva multi ani,cand el stie sigur ca daca nu se intampla sa pateasca un accident sau ceva asemanator,va trai multi ani si bine in ignoranta si-n mediocritatea lui?.
A trecut si anul 2002,un an foarte bun,special pentru mine pot spune,dar sincer nu mi s-a parut un an al absolutului,am zis mai demult ca simt ca se aproprie ceva,si acel ceva s-a apropriat din ce in ce mai mult insa nu stiu inca despre ce este vorba si simt ca anul 2002 in toata splendoara sa a fost decat un an pregatitor la ceea ce va urma.
Revelionul l-am petrecut singur,plimbandu-ma pe strazi,desi George si Mihai au tot incercat sa ma convinga sa merg cu ei la petrecerea data de Dana,eu am refuzat,am simtit nevoia sa stau singur si singur am stat.M-am plimbat pe Calea Victoriei de unul singur si analizam persoanele care imparteau aceasi strada cu mine,fiecare avea un sambure de fericire temporara.De ce zic temporara?pentru ca a doua zi dimineata o sa se trezeasca cu acelasi vid si aceasi buna stare superficiala si o sa spuna ca fericirea dureaza doar un moment.Acest lucru ma face sa rad,marea majoritate a oamenilor gandesc asa,si stau si ma intreb de ce fericirea dureaza doar un moment in viata lor?cred ca in aceasta viata suntem programati sa credem ca orice lucru bun dureaza doar un moment,dupa care dispare,fara sa ne dam noi seama ca noi suntem defapt cei care il fac sa dispara.
O perioada Dana a fost suparata pe mine ca nu am venit la petrecerea ei de Revelion,dar dupa ce am santajat-o emotional,si i-am facut o fatuca de copil inocent,supararea i-a trecut si am revenit la ale noastre .Eu intotdeauna am fost religios,sa nu ma intelegeti gresit,dar tot timpul m-am considerat un drac,deoarece aveam tot timpul puterea sa intorc un om 180 de grade in favoarea mea daca situatia mi-o cerea,si ma iubeam in aceasta pozitie,de drac(ce prost am fost,ar fi trebuit sa citesc mai multe carti despre Satana si despre draci sa imi dau seama ca toti au fost pacaliti de catre o femeie si au ajuns sa isi inece propria putere si vanitate.Hmmm vanitatea.....!!pacatul meu favorit)
Este o zi de februarie afara,si stau si ma gandesc la tot ce am facut anul trecut si unde ma aflu acum.Picturile mele devin din ce in ce mai apreciate de catre profesorii nostrii,colegii ma aprecieaza din ce in ce mai mult deoarece sunt un om de calitate iar ea....Dana,imi devine din ce in ce mai apropriata.Imi aduc aminte prima oara cand am vazut-o,ca mi-am impus sa ma feresc de ea,ca este un om periculos(chiar daca nici ea nu stie asta),dar ce mai conteaza acum?,am descoperit un bun preten in ea si un om de nadejde.
De cate ori mergeam tot grupul intr-un parc sau undeva sa ne mai relaxam o ora-doua,ea tot timpul se aseza langa mine si isi punea capul pe umarul meu si se juca cu mana mea,si cu fiecare miscare a ei ma simteam din ce in ce mai......mai..(ma credeti ca nu gasesc cuvantul,va las pe Dumnavoastra sa mi-l gasiti in locul meu),in fine....am invitat-o intr-o zi dupa Scoala sa mergem in Downtown,sa ma revansez cu o portie de conversatie ca nu am venit la petrecerea ei.
Am ajuns in Downtown(la un moment dat imi aduc aminte de Elena ca lucra acolo si m-au apucat fiorii dar dupa imi rasuna vocea lui George in cap care mi-a spus acu vreo 5 saptamani ca Elena si-a dat demisia si atunci imi revin ),pentru inceput am stat si ne-am privit,ne-am strambat unul la altul si radeam de anumite gesturi sau lucruri din jurul nostru care in mod normal nu imi provocau rasul.
"-tu ce vrei Dana sa faci dupa ce termini scoala asta?vrei sa devi pictorita?
-am destui bani.nu vreau sa devin pictorita,asta o fac ca pe o pasiune sincera sa fiu
-si atunci?trebuie sa ai si tu vise,tu nu visezi?(ce intrebare idioata,era de ajuns sa ma uit in ochii ei sa imi dau seama ca e o visatoare)
-nu iti spun ca ti s-ar parea stupid..
-dar nici pana acum nu ti-ai dat seama ca eu sunt intruchiparea stupiditatii,?haide te rog,sunt curios,stii ca nu o sa rad(ce prost ca m-am gandit la asa ceva,sigur o sa ma bufneasca rasul doar pentru ca am zis ca nu o sa rad,dar nu am ras....)
-ma gandeam sa devin detectiva,tot timpul mi-a placut sa leg anumite detaltii,sa dezvalui un mister....
-si ce cauti la scoala de pictura atunci?
-asta zic ca mi-ar fi placut mai....probabil o sa deschis o firma de modeling,sau o galerie de arta sau salon de cosmetica,una din astea 3 tot o sa fac
-foarte frumos,daca vreodata ai nevoie de un baiat manechin,stii unde ma gasesti,te rog ...!baiat mai frumos ca mine nu o sa gasesti"(incepe sa rada)"dadadada,cata modestie pe capul tau ma,nu crezi ca te supraapreciezi?
-nu,si nu mi se pare o lipsa de modestie ca esti constient de ceea ce esti,stiu lipsurile mele si imi stiu calitatile
(placut surprinsa)
-sa stii ca fiecare baiat care s-a asezat langa mine,in banca aia,s-a indragostit de mine,banca aia e blestemata.Calin a fost indragostit de mine,Misu la fel
-serios?si tu nu ai simtit nimic pentru ei?"(incercand sa evit partea legata de mine ca stau in banca cu ea)
"-nu,nu as putea sa fiu cu un baiat care imi este deja amic
-stai linistita Dana,daca te placeam era deja destul de evident(nici nu va vine sa credeti ce am simtit in momentul cand ea a spus ce a spus,si cat de greu mi-a fost sa o mint)"
Am mai discutat noi un pic dupa care ne-am despartit.Am decis sa ma plimb din nou pe Calea Victoriei si sa ma gandesc.Incepusem sa o plac pe Dana,incepusem sa o plac de cand i-am dat ultima tigara,chiar daca nu am stiut asta.M-am simtit ca intre ciocan si nicovala,pe de o parte simteam nevoie sa ii spun ceea ce simt,dar imi era frica sa o pierd.Sentimentul acesta care il pastram in mine devenea din ce in ce mai apasator ,cea mai mare frica a mea este sa imi fie interpretate gresit gesturile,sunt un om greu de inteles, stiu asta,vorbesc foarte mult in termeni care nu prea au sens,dar in mintea si sufletul meu,acele lucruri au un sens mult mai clar decat va puteti imagina,un sens mai clar decat cel pe care il stiu eu ca il am in aceasta viata.

*)&^%%&)^((

29 martie 2003

Luna februarie a trecut foarte repede pot spune,fiecare zi a fost la fel,invatam,pictam,ma vedeam cu Dana si seara ieseam cu baietii prin oras.Nimic iesit din comun.Mi s-a spus sa prezint o lucrare pana pe data de 17 aprilie,dat fiind ca am castigat atatea concursuri regionale,si daca castig,lucrarea o sa imi fie expusa la casa poporului(ce as putea dori mai mult?ciudat imi pun intrebarea asta in cap si imi apare chipul Danei).Am avut nenumarate tentative de a picta ceva original dar gandul imi era numai la Dana,asa ca am stat zi si noapte timp de 7 zile sa desenez.Am desenat-o pe ea,era intruchipata in doi trandafiri,asezati intr-o mlastina plina de gandaci si de buruieni(un trandafir alb si unul rosu)si cand cei doi trandafiri isi apropriau petalele deveneau negre la atingere iar in acel centru negricios de petale,o bufnita plangea cu un ochi si cu celalalt radea(dat fiind ca tot timpul am considerat chipul Danei ca seamana cu cea a unei bufnite.Ce zambet frumos avea....de cate ori radea,in interiorul meu se producea un cutremur,imi venea sa plang de cate ori o vedeam ca rade).
Am tot incercat sa o evit,v-am spus....!!ma simteam ca intre ciocan si nicovala.M-a tot sunat cat timp am pictat,si i-am explicat ca sunt ocupat ca lucrez la ceva pentru concurs.Nu puteam sa o izgonesc de tot,nu ma lasa inima,si-n acelasi timp nu imi venea sa o vad,incercam sa ma distantez de ea,nu vroiam sa afle ca ma indragostisem de ea.In acele nopti,intre orele de pictat si de baut,mai intervenea cate un plans de al meu de suparare ca nu stia ce simt,iar imediat dupa ma felicitam ca pot rezista sa nu ii spun,eram sigur ca daca ii spuneam ceva,am sa o pierd si o sa fiu un alt "Calin"sau "Misu"pentru ea,iar eu nu vroiam acest lucru.Lucrarea mea a ajuns la Casa Poporului pe 25 aprilie iar dintr-odata am ajuns cel mai bun pictor tanar din toata Romania,o speranta!!!,aveam doar 21 de ani.Eram sigur ca din acel moment nu va mai trebui sa imi fac griji unde stau,ce mananc,cati bani am in buzunar,sa fiu tot timpul necajit si sa ma simt prost ca ai mei imi trimit bani lunar pentru a ma intretine.
Am mers cu toata clasa in Downtown sa sarbatorim(Dana si-a dat seama imediat ca o evit si tot incerca sa afle din ce cauza ma comport in felul in care ma comport iar eu ii spuneam ca totul e in capul ei),dupa care ne-am dus in Cismigiu mai spre dupa-amiaza sa ne plimbam.Toate bancile erau ocupate asa ca ne-am asezat pe iarba,si am inceput sa depanam amintiri,a fost o dupa amiaza foarte frumoasa,relaxanta,soarele era foarte bland,nu era nici prea frig afara ,nici prea cald,vantul batea atat cat sa iti mangaie fata,offfff.....era prea frumos soarele......la un moment dat ma uit la ea,statea cu spatele la soare si ma uitam si o analizam.Felul in care vantul ii misca parul iar soarele il lumina m-a facut sa clachez la un moment dat,am simtit o greutate apasatoare in suflet,am decisa sa ma plimb un pic singur.M-am ridicat dintr-odata spre uimirea tuturor si m-am dus sa stau singur langa un copac.Dana tot se uita la mine,iar la un moment dat vine spre mine sa ma intrebe ce am
"-eu tot nu inteleg de ce esti asa suparat.Ar trebui sa fii cel mai fericit om de pe Pamant,ai obtinut ceva ce noi toti dorim
(incepusem sa ranjesc)
-oare chiar am obtinut ce am dorit?
-la ce te referi?(mi-a spus ea cu o privire ciudata)
-la nimic...nu am nimic,vreau doar sa fiu un pic singur,nu sunt suparat....
-minti!!!-nu mint
-ba minti
-da stiu....
-si atunci.......off imi vine sa te bat(facuse iar fatuca aia de bufnita)
-jura pe mine ca nu ma minti
-nu vreau sa jur,juramintele mi se par idioate,si precum stii sunt credincios si nu jur pe oameni
(incepe sa zambeasca)
-bine,dar sa stii ca eu doar am incercat sa sterg de pe lista plansului batranesc o lacrima,mai tii minte?
-cum sa nu tin minte?!iti multumesc dar te zbati degeaba
-bine..."si pleaca suparata iar dupa cativa metrii intoarce capul,si spune...
"-sa stii ca ma enervezi..!!
-imi cer scuze daca te-am enervat cu ceva....da stai...(ma bufneste un pic rasul),cu ce te-am enervat?
-stiu ceea ce simti(in momentul ala am simtit ca o sa mor,ca o sa intru in pamant de rusine,ca o sa devin un al doilea "Calin"sau "Misu")
-si ce simt?
-simti ceea ce simt si eu
(nu pot sa va explic ce am simtit in momentul acela,dar e ca si cum un "sleeping giant"s-ar fi trezit din mine,desi cuvintele ei mi s-au parut prea frumoase ca sa fie adevarate,asa ca am decis sa tot fac pe prostul)
-nu simt nimic ma...ai innebunit,ce-ai?despre ce este vorba?
-ahh nimic atunci..las-o balta,uita ce ti-am spus....(in momentul ala am realizat cat de prost sunt,asta era o lacrima care chiar nu o vroiam la batranete,si fug spre ea si o iau de brat)
-vreau sa vorbim !!!
-nu mai,las-o balta,hai sa ne intoarcem la ceilalti ca o sa plecam toti acasa in scurt timp
-nu,nu te las sa pleci pana cand nu vorbim(toate simturile mele si tot eul meu interior parca a luat foc in acel moment si daca nu ii spuneam atunci ce am pe suflet simteam ca o sa iau foc)
-bine...,ma mai gandesc(ce-i placea sa ma vada cum fierb)
Intr-un final le-am spus celorlalti ca noi doi plecam,ca trebuie sa mergem intr-un loc,nu prea le-am dat detalii.Ce-i drept nu am plecat nicaieri sa stiti....,am ramas in parc,numai ca ne-am dus la capatul opus.Ne-am dus intr-un loc retras,la o bancuta si o masuta sub un copac,exact langa o tasnitoare celebra de langa lac.S-a asezat pe banca si imi astepta cuvintele.Timp de juma de ora eu am vorbit,si ea a trecut incetul cu incetul de la un zambet curios,la lacrimi.I-am spus tot ce simteam pentru ea.Din momentul cand i-am dat tigara aia pana in momentul de fata,ea in capul meu a tot crescut,si a crescut si a crescut,si nu stiam cum sa reactionez.I-am spus ca vad in ea anumite lucruri care nimeni nu le vede,e o persoana cu atat de mult potential si cu o frumusete interioara de nedescris,o frumusete interioara ce imi da lacrimile atunci cand o observ.
Si i-am spus ca nu are rost sa fie trista,ca se vede in ochii ei indiferent cat de bine stia ea sa ascunda tristetea.Nici nu am pretins sa fiu eu cel care ii va arata fericirea,ar fi prostesc din partea mea,dar macar sa ii spun ca defapt ea este mult mai mult decat ceea ce incearca sa arate.
Intr-un final ne-am luat in brate si i-am spus ca o sa fiu amicul ei tot timpul,indiferent ce decizie va lua.In momentul ala ne-am sarutat,nu pot spune ca am simtit ceva in mod special,a fost un sarut frumos(aveam gura uscata,de fiecare data cand eram in preajma ei aveam gura uscata),si probabil din cauza asta am fost mai retinut.Dupe ce ne-am despartit nu am avut o senzatie de batalie castigata,stiam ca am sa sufar.Am invatat de la viata ca orice lucru mirific,"movie like"se va intoarce impotriva ta si eram sigur ca o sa sufar,asa ca am preferat sa fiu mai retinut,si am avut dreptate,am suferit.Dupa 2 zile o vad pe Dana la mine pe strada,se saruta cu George,si cred ca nu are rost sa spun ce fata am facut sau ce am simtit.Spre marea mea surprindere Dana a fost cu George timp de 8 luni in secret,de pe vremea cand George era cu Elena,si se iubeau...ce cuvant "frumos":"a iubi".In ultimile doua luni insa relatia lor incepuse sa dea rateuri,si ea a considerat ca era momentul pentru o pauza.Si ce bine si frumos am intervenit eu in pauza asta a lor.Nici nu m-a interesat ce a simtit Dana cand m-a vazut atunci pe strada mea,doar m-am uitat o secunda in ochii ei si am plecat.M-am dus acasa si am ascultat o melodie mai veche care sincer nu prea o intelegeam,si am inceput sa plang cand am citit versurile,si asa am adormit.......,in lacrimi.......
"I want nobody to see me,
they won't understand....,
you've made me broken,
when all i wanted is for you to know who i am"........

Capitolul 5

28 aprilie,2003

A trecut o lunga perioada de tristete.Slabisem enorm,nu mai mancam cu zilele.Ma inchideam la mine in camera si-n mine si imi doream ca Dana sa imi fie alaturi,ma tot blestemam ca eu nu eram cel care o saruta atunci pe strada,ma blestemam ca nu pot gasi si eu o persoana care sa ma invete sa iubesc(ce ciudat,nu am avut niciodata experiente care merita mentionata despre iubire,dar vorbesc despre ea cu o asa mare seninatate de parca as fi profesor in dragoste,doctor love...hahahaha).
Dana pentru mult timp nici nu m-a privit in ochi,i-a fost si rusine sa imi vorbeasca.A urmat si o lunga perioada de tatonari intre noi doi,incepusem o batalie care sincer stiam ca nu o sa o castig.Intr-un sfarsit am discutat cu ea despre tot,acasa la o pretena comuna,Daniela(o tipa cu care am fost,un om bun..un suflet bun dar sensibil.....defapt rectific..toti suntem sensibili,numai ca ea nu avea o masca sa isi ascunda sensibilitatea...in fine..foarte bine facea,de asta o si apreciam.).Mi-a spus ca ea il iubea pe George foarte mult si nu l-ar fi lasat pentru nimic in lume,si ca eu am nimerit in inima ei intr-un moment nepotrivit(oare..??),si desi simtea ceva pentru mine nu ar fi niciodata cu mine.Mult timp m-am gandit la ce a spus,fiecare cuvant l-am luat la puricat si tot timpul reveneam la linia de start,in fine....m-am gandit ca ar fi bine sa ii scriu o scrisoare in care imi exprim si eu gandurile,sa inteleaga cu adevarat ce am simtit pentru ea cu speranta ca nici un gest nu va fi prost interpretat.

Scrisoarea catre Dana,trimisa pe data de 1 mai
........ma rog,hai sa scap de formalitati si de inceputuri fara sens sau fara esenta,chiar daca fericirea ta consta in chestiile astea, eu am vrut sa cred orbeste indiferent de care a fost si va fi decizia ta ca tu ca persoana esti mult mai mult.Esti diferita si ti-e rusine de faptu ca esti diferita si incerci sa ascunzi totul sub o masca a mediocritatii care aparent la toti ne da o senzatie foarte placuta in absolut tot ce are legatura cu acesta curva pe care eu o numesc "viata".Dar ce-ai sa faci noptile cand stai in pat si plangi si esti neferericita si nu ai de cine sa te ascunzi?Ce-ai sa te faci in noptile in care masca nu o sa mai existe si vei fi doar tu?oare o sa te sufoci de la atatea lucruri pe care nu le intelegi sau nu vrei sa le intelegi?Nu vreau sa spun lucruri care nu au sens asa ca ma rezum numai la niste lucruri marunte(hmm ranjesc acum....lucruri marunte ,the little things are so big...chestiile mici..hmmm nu ai spus tu ca asta conteaza pentru tine cel mai mult?se pare ca nu...)ma rog,nu stiu daca am fost singurul om care ti-a vazut "secret garden-ul" dar vreau sa stii ca gradina asta e foarte frumoasa si bogata,e plina de trandafiri si crini si alte flori pe care eu nu stiu cum sa le denumesc,dar stiu ca fiecare floare in parte reprezinta anumite lucruri care nimeni nu prea le vede,nimeni nu le observa(the little things)fiecare floare e un zambet,o sclipire din ochi,o privire,un sunet care numai tu il scoti cand razi,privirea aia de pui de bufnita atunci cand esti pierduta,confuza.Ma rog dar cine sunt eu sa povestesc despre flori?,eu care atunci cand trebuia sa aduc flori, din cauza ca nu aveam bani sa cumpar, furam dintr-o gradina sau din cimitir,erau cam ofilite dar vroiam sa cred ca pentru persoana aia nu conta,gestul you know(the little things in life are so big).Probabil ma consideri un prost si mai mult ca sigur cred a fost doar o joaca sau ceva de genu si nimic mai profund pentru tine,asta e....(era absurd sa fie altfel,ce imi place absurdul)cu timpul o sa ma obisnuiesc cu gandul ca eu tot timpu sunt si voi fi chitaristul care tre sa iasa din biserica(stii tu la ce ma refer,daca nu cauta pe youtube:November rain si o sa vezi)indiferent de ce cred si am crezut o sa doresc sa fii doar tu.E chiar atat de greu?incep sa cred ca este.......Pana la urma asta am vrut si credeam ca pot face asta...sa pot sa te fac sa te simti exact asa cum esti,nu cum ai vrea sa fii.Sper ca atunci cand esti cu el si cauti afectiune si simti nevoia sa scapi de masca sa nu poti din cauza ca el nu iti vede gradina ta secreta(ce ironic,o vad eu,un labagiu care de abia a vorbit cu tine in atata timp si nu poate el care e cu tine de cand e lumea asta).Indiferent ce decizie ai luat tu in legatura cu mine, vreau sa fii fericita,oare nu asta inseamna "a iubi"?(eu nu am mai intalnit asa ceva deci nu sunt sigur daca e sau nu iubire)ma rog,vorbe fara rost ale unui om fara rost...mai bine nu baga in seama tot ce am zis,mai buna e masca,si eu mi-o doresc unueori nu ma cac pe mine..asa ca mai bine ai arunca scrisoarea asta draga Dana si numai tu sa stii de ea.E de ajuns cat de prost,umilit si ratat ma simt eu acum,nu trebuie sa mai stie cineva cat de slab sunt eu(si eu care vorbeam de masca,oare ce e acum cand zic ca sunt slab?)in fine.ce liniste surda e cand ne mintim si ne prefacem ca totu e mai bine asa..mascat.....
Nu o sa stiu probabil niciodata ce parere a avut de scrisoarea mea ca nu a indraznit sa discute cu mine despre el si nici eu nu am avut puterea sa o intreb.Dupa aceea perioada de chin dulce,de tatonari,de certuri,de zambete si priviri ascunse,am decis sa o uit,sa o evit,sa fiu rece,sa stie ca nu ma mai intereseaza de ea.La un moment dat chiar am crezut ca pot sa o uit.Intr-o seara toata clasa a fost invitata sa vada o piesa de teatru intr-un loc destul de dragut si intim pe langa Eroilor,spectacolul avand sa se joace in aer liber.Excelenta piesa,am ras cu totii,nici nu ma mai interesa Dana.....hmm....nici nu ma mai interesa Dana(cand incep sa ma repet e grav).......Dana,Dana,Dana,Dana,Dana,la un moment dat ma uitam la ea si numai cuvantul asta il auzeam in cap,o suta de copii enervanti cu bete ce bateau in tomberoane ii strigau numele:Dana,Dana,Dana,Dana,Dana,incepusem sa innebunesc..am deci sa am retrag la fel cum facusem si atunci in parcul Cismigiu.Ma retrag intr-o sala mare de teatru,goala,intunecata si prafuita.La un moment dat vine si ea.......tare mult as vrea sa va spun ce am vorbit cu ea atunci dar sincer sa fiu,nu imi aduc aminte.Ahh imi aduc aminte ceva,ca tot ma intrebam de ce pe aceasta lume totul trebuie sa fie complicat si de ce tot timpul cand la mijloc se afla un sentiment pur sunt atatea lucruri impure in jurul lui sa il distruga?.Este cam singura idee memorabila din toata conversatia noastra din aceea seara,restul nu imi aduc aminte ca la un moment dat m-a luat de cap si m-a sarutat.Imi venea in acel moment sa o iau in brate,sa o strang pana cand nu mai avea aer in ea,sa ma uit in ochii ei si sa ghicesc tot ceea ce simtea pentru mine dar din pacate atunci cand m-am uitat in ochii ei nu era nimic mai mult decat un "feeling"de moment.Inteleg ca mai vroia sa stearga o lacrima de pe lista plansului batranesc dar intr-un fel imi era greu sa accept doar un "feeling" de moment,desi eram perfect constient ca numai atat o sa primesc de la ea vreodata.
*)&^%%&)^((

19 mai,2003
Incepuse iar sa se certe cu George,incepuse iar sa vorbeasca cu mine,incepuse iar sa imi fie greu sa nu o uit,incepusem iarasi sa incerc sa ii dau masca jos,dar in van.La un moment dat a venit la mine acasa,la noul meu apartament(va puteti imagina ca o persoana de valoarea mea artistica isi putea permite acum sa traiasca de unul singur),si timp de doua ore mi-a plans incontinuu in bratele mele sa imi spuna cat de mizerabila se simtea langa George si cat de mizerabila era in general,cu sau fara George.Din pacate am aflat mai tarziu ca tot zbuciumul meu a fost interpretat gresit si a crezut ca doar am incercat sa ma culc cu ea si atat.Sa nu mai spun ca dupa ce a plecat de la mine s-a impacat cu George.In momentul acela am constientizat cat de prost sunt si ca eu nu merit asa ceva.Mult timp ma gandeam ca eu nu sunt cel care o merit dar defapt era invers,ea nu ma merita pe mine.Ce rost avea sa stau sa ma lupt,sa iubesc o persoana care nu ma iubeste?,care oricum vedea in mine doar un "umar" in care sa bage capul si sa se ascunda de lume si nimic mai mult.

28 mai 2003
Asta va fi ultima mea intrare in acest jurnal,nu mai am nevoie de el,am facut totul,am incercat totul,nu imi mai trebuie nimic.Am stat intr-o seara sa incerc sa intru in contact cu nimicul,eram depresiv,eram penibil pot spune.Citisem atatea carti,ascultasem atata muzica incat eram sigur de existenta Nimicului in Univers,si am deci sa ma asez pe podea sa inchid ochii, sa las Nimicul sa ma patrunda.La un moment dat simt in adancul sufletului meu o energie extraordinara,si acea energie se tot apropria,se tot apropria.In acel moment eram sigur ca o sa primesc un raspuns la toate intrebarile ce nu aveau un raspuns,sa descopar totul si nimicul in acelasi timp.Si stiti ce s-a intamplat?in ce s-a intruchipat acea energie?am deschis ochii dupa ce m-a lovit energia aia.... calculatorul zumzaia(aveam un calculator vechi si stricat si daca il lasam prea mult aprins incepea ventilatorul sa faca figuri,incepea sa scoata sunete,ati auzit vreodata cum face o pisica pe moarte?ei uite sa stiti ca asa facea calculatorul meu).In acel moment am realizat ca defapt NImicul era defapt nimic,totul ce se petrece pe pamantul acesta se datoreaza noua si numai noua si nu exista altceva in mod deosebit in spatele cortinei,suntem numai noi,o piesa de teatru ieftina care incearca sa fie vazuta de cat mai multi spectatori.Intr-o zi de duminica i-am trimis Danei acasa o pictura(era ea,goala,cu un inger in spatele ei cu un tampon in mana si lume de jur imprejur si ingerul acela se asundea de lume).MI-a dat un mesaj pe mobil in care scria ca daca nu ar fi sa fie cu George,nu ar mai fi stat pe ganduri si sa nu mi se urce la cap..pfff...mda.....ce emotionant......nu putea sa mentioneze numai partea cu statu pe ganduri?ar fi fost de ajuns,atunci mi s-ar fi urcat la cap,si nu numai acolo.
In fine,cel care va avea rabdarea sa citeasca acest jurnal probabil nu va intelege nimic,l-am scris neavand ce face.Dana a fost prima fata de care m-am indragostit si macar atata a meritat.Nu am avut vreo pretentie artistica ci doar sa relatez anumite lucruri.Sunt doar vorbe fara rost ale unui om fara rost
Jurnal incheiat
Am inchis jurnalul,m-am uitat pe geam si am privit soarele cum apune.Un sentiment ciudat m-a strapuns.Cat despre Dana,probabil considerati ca ar fi trebuit sa fac mai mult,si nu stiu uneori simt ca ar fi trebuit sa fac mai mult,dar ce rost ar avea?pfff...am ramas iarasi fara tigari.Ce ciudat....m-am dus afara la magazin sa imi cumpar tigari,magazinul era vizavi de blocul meu,trebuia numai sa traversez strada.Cat asteptam stopul primesc un mesaj de la Dana:"vreau sa stii ca ai dreptate,am gresit fata de tine mult de tot,tocmai l-am parasit pe George,nu pretind sa vii sa ma iei in brate,vreau doar sa stii ca sunt constienta de toate lucrurile care le-ai facut pentru mine si de sentimentele tale pentru mine si poate intr-o zi cand te simti pregatit o sa imi acorzi o a doua sansa".Aveam un zambet innocent pe fata,dupa ce l-am citit.Stiu...sunt un om penibil...imi place sa ma scald in cacat......dar ce rost ar mai avea viata daca nu as ramane cu un miros de cacat pe piele atunci cand mor?Si acum urmeaza partea cea mai comica din toata existenta mea...imediat cum se face verde si pasesc spre trecerea de pietoni,o masina cu 100 km\ora trece prin mine,era doar grabit,il inteleg....In viata toti suntem grabiti.Nu ma intrebati cum este acum,acum cand sunt mort,ca sincer nu v-as putea explica.Imaginati-va ca viata dupa moarte e ca si cum ai fierbe apa(lichidul devine abur,nu-l vezi dar stii ca e acolo).Ciudat unde m-au adus tigarile astea.....
)&^%%&)^((
Capitolul 6
Nu multa lume a plans dupa mine,sincer nici nu m-am sinchisit sa ma uit la cineva in mod special,doar la Dana m-am uitat.M-am uitat in ochii ei si tot ce am vazut era aceea tristete pe care o avea prima oara cand am discutat noi in tren,ma simt prost ca tocmai eu a trebuit sa fiu cel care ii provoaca sentimentul acesta.O urasc....chiar mort fiind,tot ma face sa simt ceva intr-un fel sau altul.Te rog nu mai ranji,te rog nu mai plange singura in pat,te rog nu-ti mai pierde privirea,nu te mai scufunda in tine,ca te aud si vin spre tine desi nu vreau .Sunt exact ca un metal atunci cand un magnet este aproape.
Un avantaj am si eu acum ca sunt mort,ma pot deplasa oriunde intr-o secunda,fara sa ma mai gandesc.Mult timp am stat sa o privesc pe Dana,chiar am avut o conversatie cu ea intr-o seara,era pe balconul casei ei si vorbea cu pomii.Eu ma aflam in pomii aceia si normal,reprezentand Absolutul puteam sa ma joc cu ei cum vroiam.O si auzeam cum vorbea cu ei:
"ajutat-ma va rog.....credeti ca ar trebui sa mai fiu trista,sa incerc oare sa schimb ceva sau sa ma las sa ma scald in propria mea mizerie oare cand imi va trece?,daca da... miscati-va spre dreapta,daca nu spre stanga"(i-am miscat spre dreapta)
"ajutati-ma va rog,credeti ca ar trebui sa il uit pe El,si sa ma impac cu George?totusi simt ceva pentru George(hahaha...ce credeti ca am facut,stanga sau dreapta?...hahahaha.....normal ca stanga...da-l dracu pe George,macar acum mort sa ma simt un pic important,vanitatea.dupa cum am zis...e pacatul meu favorit)
a inceput sa zambeasca si incepusem sa ii aud gandurile.Fata aceasta chiar m-a iubit,numai ca i-a fost frica si a fost un pic confuza,si la fel cum toate gesturile mele au fost interpretate gresit asa si ale ei.Daca as fi stiut sa ii citesc gandurile atunci ce bine si frumos ar fi iesit totul.In momentul acela ma duc spre ea,si incep sa o dezbrac,sa o mangai,sa ii mangai sanii,sa ii ating parul,s-a lasat cuprinsa de mine,s-a asezat in pat si simtea ca desi sunt mort si nu mai exist,sunt acolo.Daca cineva ar privi o asemenea imagine ca din aceea noapte, ar vedea numai trupul ei cum era dezbracat de catre un nimic miscator si invizibil,ca si cum ar face dragoste cu o fantoma.Imi simtea varful degetelor desi nu le vedea,simtea cum o ating peste tot,cum ii pup pleoapele.Am facut dragoste cu ea in acea seara.Nu va pot explica exact ce a fost,pentru ca nu a fost Nimic.Era doar dezbracata de vant.Inca ii mai tineam minte mirosul acela sarat pe care il avea pielea ei,inca imi mai lasa un gust usact si amar in gura desi nu mai aveam o gura.Ii auzeam respiratia cum tremura,ii simteam respiratia in varful nimicului meu auditiv desi nu mai aveam urechi,ii simteam pielea desi nu mai aveam maini,o simteam cu totul desi nu mai aveam Nimic,si tot nimicul asta interior al meu i l-am daruit ei in seara aia..La un moment dat tot tot eul meu,tot ceea ce eu am fost cat eram viu,toate sentimentele,toata bucuria mea pentru viata,toate zamebtele mele si toate amintirile mele fericite i le-am dat ei.Cu alte cuvinte mi-am dat drumul in ea si am umpluto cu ramasitele existentei mele.Stiam ca m-a facut sa sufar,stiam ca niciodata toate sentimentele ei nu vor fi la fel de puternice ca cele ale mele dar macar pentru un moment am vrut si eu sa vada defapt cine sunt eu,ce am simtit si ce am i-am dorit atata timp.Ciudat.........am trait o viata intreaga asteptand dragostea,sa fac dragoste si primesc acest"dar" de-abia acum la moarte.......A doua zi de dimineata m-am transfigurat in razele soarelui sa o scol,avea un zambet pe buze,era in sfarsit fericita......Eu sufeream.suferam pentru ca atunci cand noi am facut"dragoste" toata tristetea si durerea ei am luat-o eu,un suflet pierdut......De atunci nu a mai vorbit cu mine,era fericita,nu a mai vorbit cu pomii.
)&^%%&)^((
"stii unde te aflii?Stii unde te aflii?Stii unde te aflii?..."la un moment dat deschid ochii,si de cine dau?de vagabontul din Gara de Nord cu ochii albastrii si curati,"bine ai venit in jungla " mi-a spus din nou.Eram la stop,astepam sa se faca verde sa traversez sa iau tigari,vagabontul era in spatele meu si a observat ca nu ma miscam,ca privirea imi fusese pierduta pentru un moment ,si nu ma dadeam la o parte sa ii fac loc sa traverseze.Incep sa zambesc,un fel de zambet care defapt era un plans interior.Tot ceea ce mi-am dorit a fost defapt un vis,in care eu insusi eram un vis pentru ea.Incep sa traversez strada cand primesc un mesaj de la Dana,in timpul acesta aceiasi masina grabita cu acelasi om "grabit" ,trece prin mine si ma doboara.Nu am regrete,am facut tot ce mi-a stat in putinta sa incerc sa fac astfel incat ea sa ma iubeasca,mai mult nu am putut,i-am dorit intotdeauna fericirea,chiar daca dorinta mea de a fi cu ea uneori a fost mult mai mare decat cea a iubirii altruiste.Inca ii doresc si acum mort fiind fericirea,fie alaturi de George,fie alaturi de altcineva,fie singura.O sa stau si o sa o privesc de acum incolo dintr-un anumit unghi pe care numai eu o sa il stiu si numai ea il va simti,si o sa ma amuz de fiecare data cand se va impiedica pe strada(este o fire stangace),o sa plang de fiecare data cand va fi trista si o sa o urasc de fiecare data cand se va indragosti,pentru ca nu sunt eu acela si ca "feelingu" de a fi deosebit se va duce.Stau de multe ori si ma gandesc cum ar fi sa nu fi murit,sa fi reusit sa cumpar acel pachet de tigari sa il fumez si sa ma duc la ea cu ultima tigara din pachet sa ii spun ca nu ma intereseaza cat am suferit atata timp cat ma tine in brate si sa ii pot spune "te iubesc"si sa se uita in ochii mei si nu la umar.Stau si ma gandesc..... ,cum ar fi fost sa ne casatorim?cum ar fi aratat copilul nostru?(ochii ei,gura mea,parul ei,corpul nostru),unde ne-ar fi dus viata?nu m-ar fi interesat absolut nici o durere anteriorara,ma credeti?atata timp cat as fi stiut ca totul ar fi fost posibil.Si ar fi fost posibil.....dar intr-o alta viata...De ce va zambeste sufletul cand cititi toate chestiile astea dulci?acum pe bune,nu realizati cat de penibili sunteti?, sunt niste lucruri imposibile,lucruri care ar fi fost frumoase ce-i drept.Sunteti naivi daca credeti ca unei persoane ca mine i s-ar fi putut intampla asemnea chestii.Pana la urma urmei imi pare bine ca nu i-am dat voie sa imi stearga o lacrima de pe lista plansului batranesc cand stateam singur in parc.Macar acum stiu ca nu am apucat sa ajung acolo,sa fiu batran si sa plang ca nu s-a intamplat si ca ar fi trebuit sa fac mai mult(cand eram mic si ma jucam pe calculator imi placea tot timpul sa joc cu coduri,sa trisez,asa si in viata si pot spune ca am reusit sa trisez viata,cel putin sfarsitul inevitabil si trist,dar tocmai ala era cel mai frumos si important).Sunteti penibili,plecati din fata mea ca ma dezamagiti!!Toate chestiile astea se intampla numai in filme.....offff...chiar vreti adevarul?chiar vreti sa va stric dispozitia?chiar vreti sa stiti ce s-a intamplat?chiar vreti sa stergeti o lacrima de pe lista plansului batranesc?ei uite,nu va spun.....!!!hmmm...sau hai.....!!!nu ma pot abtine....stiu!! sunt nesimtit dar prea frumoasa e lumea voastra asa ca daca va o murdaresc cu un pic de cacat spiritual,nu moare nimeni......sau cel putin cred ca nu o sa moara nimeni.Haideti sa pornesc sa va spun ce mi-a scris Dana in mesajul pe care eu nu l-am apucat sa il citesc datorita domnului sofer grabit care m-a grabit si pe mine sa plec de pe aceasta lume.Ea mi-a scris in mesaj atunci"imi cer scuze ca ti-am provocat atata suferinta,sa stii ca am tinut la tine,dar eu il iubesc pe George asa ca am decis sa ma impac cu el,nu vreau sa te mai torturez,incheiem orice fel de relatie incepand de acum,pentru mine ai fost decat un umar si nu vreau sa mai fi asa ceva,esti cel mai bun om care l-am intalnit eu vreodata,scrisoara ta m-a facut sa plang,nu meriti asa ceva,imi cer scuze,la revedere Alex........".Nu-i asa ca a fost frumos?Nu-i asa ca adevarul doare?defapt e atat de scarbos incat e doar un vid,nu ar trebui sa doara nimic,si tocmai acest lucru doare cel mai mult,ca pe ea chiar nu a durut-o nimic.Saraca nu a avut nici o vina,a trait si a simtit totul cum a vrut si a putut ea,nu o blamez,dar ciudat e cand uneori esti indus in eroare si viata te face sa crezi ca a fost ceva cand defapt nu a fost nimic,hmm cuvantul asta(nimic) mi-a dat tarcoale in ultimii doi ani ca un cancer ,si apropo de NImicul acesta,vreau sa stiti,defapt,TREBUIE sa stiti ca ...dupa moarte chiar nu se afla nimic,sunt doar eu cu mine cu gandurile mele,cu Universul meu,cu picturile mele cu prietenii mei,cu muzica mea,cu hainele mele,cu sentimentele mele,toate inchise in depozitul Nimicului Absolut.Haios nimicul acesta,aici nu simti nimic,nu vezi nimic,nu stii nimic,nu atingi nimic,si ironia stiti care este?ca nimicul doare tocmai pentru ca nu exista nimic.Cel putin pe mine ma doare...eu asa l-am perceput.Dar oare voi veti putea percepe vreodata Nimicul acesta?,sau macar cum l-am perceput eu?.Vreti sa va ofer ultima mea tigara din pachet in timp ce va ganditi....?

THE END

)&^%%&)^(( )&^%%&)^(( )&^%%&)^((


NIMIC